Punct. Si de la capat

new-beginnings

Pentru cei mai multi dintre voi ziua de astazi este probabil o zi obisnuita: v-ati trezit dimineata, ati alergat spre birou, acum va beti cafeau si va verificati mail-ul, cititi cateva bloguri :). O sa aveti intalniri de business, va faceti planul de bataie pentru saptamana in curs, puneti la cale vreun proiect maret.

PUNCT.

Pentru mine ziua de astazi inseamna finalul unei etape de aproape 6 ani de marketing si comunicare in Transilvania Travel .

In iulie 2007 mi-am asumat organizarea si coordonarea unui department de marketing care sa promoveze cele peste 60 de hoteluri gestionate de catre SIF Transilvania, cel mai mare investitor autohton in turismul romanesc.

Vreme de 6 ani am nascut si am coordonat proiecte mai mici sau mai mari, mai vizibile sau mai putin vizibile, mai reusite sau mai putin reusite si am gestionat bugete de marketing mai vesele sau mai triste.

Vreme de 6 ani mi-am spus mai mereu opinia vizavi de business-ul Transilvania Travel, pentru ca un om de marketing este mai mult decat o fiinta creativa care viseaza proiecte colorate, moare pe baricade aproband proiecte de stand sau se joaca cu newslettere. La initiativa mea s-au format departamente noi, s-au facut pozitionari si rebranding-uri de hoteluri (din portofoliul SIF Transilvania), s-au dezvoltat sau au murit activitati.

Minutul de lauda

Pentru Transilvania Travel :

  •  am format si am coordonat un departament de 5 oameni, care pot merge mai departe fara mine. I-am invatat lucruri, m-au invatat lucruri. Dar si eu si ei mai avem multe de invatat in continuare
  •  imi place sa cred ca am inveselit comunicarea Transilvania Travel, care anterior preluase mult din seriozitatea fondului finaciar sub a carui umbrela se afla. Si ca am introdus concepte noi in comunicarea unei agentii de turism
  •  am indraznit sa propun si chiar sa realizez de-a lungul timpului stand-uri -concept care sa nu comunice preturi si sa nu-si doreasca sa vanda (2008, 2010)
  •  am dezvoltat comunicare de nisa, dezvoltand logo-uri de segment inca din 2009, perioada in care piata comunica prea putin segmentat (“pentru tine si familia ta”, “pentru tine si prietenii tai”, “pentru sanatatea ta”, “pentru afacerea ta” )
  •  am coordonat proiectul de turism balnear, comun mai multor touroperatori, “Sa redescoperim Romania” . Proiect pe care, fara modestie, il pot recomanda ca si model de organizare, parteneriat si comunicare cel putin asociatiilor din turismul romanesc

Pentru hotelurile din portofoliul SIF Transilvania:

  •  am gestionat evenimente de (re)lansare pe piata a unor hoteluri de 4*: Hotel Orizont Predeal, Hotel Central Ploiesti, Hotel Cleopatra Saturn, Complex Bran-Brad-Bega Eforie Nord
  •  am avut un cuvant de spus in naming-ul, branding-ul si pozitionarea Hotelului Phoenix 4* din Buzias (care urmeaza sa fie lansat pe piata in 2013)
  •  am propus actiuni de marketing si de comunicare (strategice si tactice) atat pentru hoteluri deja in operare ale societatilor SIF Transilvania, cat si pentru hoteluri noi pe piata de turism (Hotel O3zone 3* Baile Tusnad)

Toate acestea si multe altele, evident, impreuna cu colegii mei de departament sau impreuna cu colegii din societatile hoteliere SIF Translvania.

In general, am convins managementul companiei ca un om de marketing este o persoana care trebuie sa fie implicata in decizii de business, in strategia de dezvoltare a companiei.

Secunda de regret

  •  introducerea “in sertar” a proiectului de branding hotelier demarat in parteneriat cu Brandient – prin care urma sa fie creat un brand umbrela pentru hotelurile SIF Transilvania. A fost printre primele proiecte pe care le-am propus la intrarea in Transilvania Travel si as fi fericita ca el sa se intample la un moment dat, chiar daca eu nu voi mai fi implicata in el
  •  de-a lungul timpului mi-am dorit un aport mai mare al Transilvaniei Travel in marketingul hotelurilor SIF Transilvania, insa practica a facut posibila aceasta implicare intr-o doza limitata
  •  las in urma o companie extrem de umana, cu oameni frumosi, incepand cu managerul general si pana la ultimul coleg. Cu multumiri si plecaciuni: Nicu Radulescu, Mihai Voicu, Gabriel Gorganeanu, Magda Olmazu, Alexandra Stefanescu, Irina Gorganeanu, Marius Meruta ( alias Martin:) ), Carmen Decu, Bogdan Butoi. Plus multi altii pe care nu ii numesc aici.

SI DE LA CAPAT.

Ziua de maine nu imi aduce un alt job, intr-o alta companie. La intrebarea “Unde te duci?”, a celor care stiau deja de plecarea mea, raspunsul este “Nu plec nicaieri :).”. Raman in aceeasi piata de turism, in acelasi domeniu: marketing si comunicare. Renunt la calitatea comoda de angajat, inregimentat full time intr-o companie sigura si puternica din piata si aleg incerta calitate de freelancer, intr-o piata care nu e inca pe deplin constienta de rolul marketingului si al comunicarii in business 🙂

Ma uit insa in jur si vad piata evoluand. Am increderea ca tot mai multe hoteluri, agentii de turism, autoritati locale, asociatii si organizatii de turism, business-uri mai mici sau mai mari vor dori sa mute responsabilitatea marketingului si a comunicarii pe umerii celor care ii pot ajuta sa fie mai eficienti la nivel de business, pana la urma.

Cu siguranta nu sunt nici cel mai bun om de marketing si comunicare din piata de turism, nici cel mai experimentat, nici cel mai sonor, nici marketerul cu cele mai multe proiecte senzationale.

Sunt insa un profesionist suficient de informat care isi doreste, atat cat intelege si cat poate, sa participe la avansul industriei in domeniul asta si poate face asta mult mai bine din pozitia de consultant independent. Invatand in continuare, tragand cu ochiul la ce fac altii (prin alte domenii si prin alte tari), sesizand opotunitati in piata, dezvoltand proiecte si business-uri de nisa, experimentand, reusind, impartasind.

Acest de la capat inseamna de fapt mai departe. Mai departe cu proiecte si parteneri noi, cu provocari si responsabilitati noi, cu griji si libertati noi 🙂

Tags: Andrada Crangusfreelancing in turismmarketing si comunicareSIF Transilvaniaspecialisti in tuirsmTransilvania Travelturismturism market

52 Comentarii

  1. Pingback: Andrada Crangus |
    1. 🙂 multumesc mult! Sinceritatea mea incearca sa fie de fapt o critica constructiva si sunt sigura ca, chiar daca in prima faza deranjeaza, da de gandit si poate chiar sa produca schimbari, in unele cazuri.

  2. In ciuda vremii de afara, sigur va veni primavara. Cat de curand ! La fel va fi si in vietile noastre! Succes mai departe, Andrada, pe noul tau drum si multumiri, aprecieri sincere pentru colaborarea noastra, atat cu T Travel, cat si la Revista de Turism ANAT si nu mai putin in infotripurile Litoralului de la Mamaia la Vama Veche! Thumbs up !

  3. In ciuda vremii de afara, primavara va veni! Cu certitudine! Si la fel va fi si in vietile noastre. Succes, Andrada si multumiri, aprecieri calde pentru colaborarea noastra. In proiectele T Travel, in infotripurile Litoral, de la Mamaia la Vama Veche, in conferintele balneo, la revista de turism ANAT, la targuri si burse de turism…bafta si Doamne-ajuta !

  4. Andrada, felicitari pentru curajul de a lua o decizie importanta iar de acum ma simt mult mai in siguranta stiind ca ai mai mult timp pentru Turism Market:)

    1. Draga Madalin, cred ca stii cat de greu a atarnat Turism Market in decizia mea. Prin urmare, n-am cum sa-i raman altfel decat dedicata, spre bucuria ta :-).

  5. Felicitari Andrada Crangus, succes, putere pentru momentele in care te vei intreba "de ce" si inspiratie in tot ceea ce vei face! Ma bucur ca ideea see you minutul meu de lauda merge mai departe, see you totii ar trebui sa ne mandrim see you ceea ce suntem si ceea ce am facut, macar din cand in cand! 🙂

    1. Multumesc pentru incurajare, Roxana, sunt sigura ca euforia inceputului va fi urmata si de stari mai putin optimiste, dar orice aalegere are pretul ei :-). Iar “minutul de lauda”, asa e, mi-a fost inspirat de tine si nu strica nimanui, din cand in cand :-).

  6. Succes maxim Andrada! Sa transformi dificultatile in oportunitati atât pt tine cat si pt viitorii clienți! Bafta! Si Felicitări pt cele reușite pana acum dar si pt… Curaj! 😉

  7. Andrada, felicitari pentru decizia luata, bun venit in randul freelaceri-lor, mult succes in toata activitatea, pe care o vei desfasura si de acum incolo.
    Marketingul este un domeniu pe care Romania nu il intelegesi nu il cunoaste, dar cred ca viitorul ii apartine.

    See You!

    1. Multumesc, Florin! N-as fi atat de pesimista, marketingul face performanta in Romania, insa mai putin in turism. Explicatia nici nu e prea complicata: marketingul s-a invatat mai mult in/din multinationale in ultimii 20 de ani, iar in turism nu prea am avut multinationale. Insa lucrurile sunt vizibil in schimbare, eu o vad si o simt :-).

  8. Multă, multă baftă Andrada!! Mi-a plăcut ENORM ce tocmai ai spus la finalul articolului: “Acest de la capat inseamna de fapt mai departe.”
    Eu mai pot spune doar “Anii cei mai buni sunt cei care or să vină” 🙂

    1. Asa e, Bia, “the best is yet to come”, cum bine zicea nemuritorul Sinatra :-). E clar ca daca nu privim cu incredere ce urmeaza, nu ne mai apucam de nimic. Iti multumesc pentru urare :-).

  9. Asa cum bine stii sunt sustinatoarea schimbarii directiilor si inceputurilor, a provocarilor, de aceea iti doresc sa rasara numai flori in urma, dar si in calea ta, pentru ca stiu foarte bine ca iti doresti numai ce este bun, bine si pot spune aproape de perfectiune (chiar daca multi probabil au fost si vor fi "deranjati: de sinceritatea ta in orice proiecte te implici, desi caile noastre nu s-au intersectat decat undeva peste 1 an, iti urez un nou inceput presarat numai see you reusite!

  10. “Sa redescoperim Romania” a fost un eveniment reusit. Imi inchipui cata munca a presupus si te felicit pentru efort si rezultate. De-abia astept sa vad cu ce te mai lauzi de acum inainte! 🙂 Mult spor!

    1. Multumesc, Anda :-). “Sa redescoperim Romania” a fost un proiect mic cu ambitii mari, care sper sa continue si sa creasca de la an la an. Asa ma voi mandri si eu ca a fost “puiul” meu, iar romanii vor cunoaste si mai bine Romania balneara.

  11. Mult succes, Andrada! Si felicitari pentru curaj, care cu siguranta te va ajuta si pe viitor!

  12. Mult succes! Nenumarate posibilitati de dezvoltare a proiectelor tale! Sustinere si inspiratie nemarginita!

  13. Hmmm… se pare ca punctul asta ma urmareste si pe mine de o perioada de timp. Chiar ma indeamna sa iau o decizie cat mai repede… Iti doresc mult succes!

    1. Florin, nu stiu daca asta e o decizie de luat la impuls sau la presiuni interne sau externe, ci mai degraba la timpul potrivit :-). Iti doresc sa-ti dai seama cand e acest timp potrivit :-), succes!

      1. Tocmai de moment este vorba. Simti ca trebuie sa te urci pe un val si ai un sentiment ca trebuie sa mergi mai sus, mai departe… Nu e un impuls, mai degraba o cerinta din interior de a schimba ceva, care persista de mult timp…

Leave a Reply