Testimoniale

Mai jos găsești câteva cuvinte pe care mi le-au transmis o parte dintre cei cu care am colaborat. Cărora le mulțumesc pe această cale.

Testimoniale 

Dan Chitilă – Outdoor Activities in Romania

,,Am lucrat cu Carmina pe partea de strategie de marketing pentru proiectul meu, <Outdoor activities in Romania>. Ne știam de ceva vreme, de la diverse evenimente organizate de ea. Știam că lucrează profesionist și că are recomandări foarte bune de la diverși operatori din domeniul turismului și nu numai, așa că m-am hotărât să o abordez.

Dincolo de tot ceea ce înseamnă profesionalism într-o afacere, pe mine mă interesează două lucruri în mod special: promptitudinea și viteza de lucru. Carmina le are pe amândouă. De-a lungul celor câteva luni în care am colaborat m-a convins încă o dată că este un om calm, proactiv, cu idei, și care caută soluții pentru diverse probleme. Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult la colaborarea noastră a fost atenția la detalii. De asemenea, emailurile pline de informații, structurate, și foarte la obiect (așa cum îmi place mie) au făcut diferența dintre ea și alte persoane cu care am mai lucrat.

Cornelia Culda, Sana Center Travel – GatadePlecare.ro

Una peste alta, o recomand cu căldură pe Carmina pentru diverse proiecte. Este ceea ce eu numesc UN PROFESIONIST.”

Totul a început de la un e-mail citit împreună cu colegii și am spus: asta e! avem nevoie să ne îmbogățim cunoștințele de marketing, vânzări, comunicare și social media. Am participat la cursul “Vânzări și Customer Service în Turism” la începutul anului( ianuarie 2020) care a fost un amalgan de informații utile. Împreună cu echipa noastră #gatadeplecare și #sanacentertravel mulțumim pentru curs și așteptăm să ne revedem cu drag. Recomand cu drag serviciile Turism Market.

Gabriela Nedelcu, Bacolux Hotels

“Vreau să îi mulțumesc Carminei în numele echipei Bacolux Hotels pentru că a împărtășit experiența ei în turism cu noi și pentru informațiile extrem de importante pe care le-am găsit în cursul “Vânzări și Customer Service”.

Cu siguranță nu vom uita că “reclamația este un cadou” și vom încerca să ne îmbunătățim tehnicile folosindu-ne și amintindu-ne de tot ce ne-a prezentat.”

Denis Arsene, Agenţia de turism Lux Travel – Mioveni

“Acest curs (Vânzări şi Customer Service în turism, februarie 2019) m-a făcut să realizez ca asta vreau să fac mai departe în cariera mea …să fiu un agent de succes. M-a ajutat să am mai mult curaj și incredere în abilitățile mele . Mă bucur că am avut şansa de a participa la acest training. M-am simţit foarte bine alături de ceilalti colegi. Am ”cules” câte o informaţie de la fiecare. Şi aşa cum am mai spus, este unul dintre locurile din care pleci privind în urmă. Iti mulţumesc! Pentru mine, acest curs a reprezentat un pas înainte în dezvoltarea mea personală. Dacă până să vin la curs îmi era teamă să vorbesc deschis cu oamenii , în urma acestui curs am învăţat nu doar să fac acest lucru dar şi CUM să-l fac. Abilităţile de prezentare ale trainerului, formatul cursului şi dăruirea participanţilor au făcut ca acest curs să devină o experienţă extraordinară pentru mine. Mulţumesc colegilor şi Carminei.”

Natalia Turcanu – ANTRIM, Republica Moldova

“În cadrul Academiei Tourism Training of Trainers, organizată de ANTRIM pentru membrii asociației, am avut plăcerea de a fi instruiți de Carmina Nițescu, care a venit cu noi informații despre instrumentele Facebook pentru buisness, elaborarea de planuri editoriale.

Cele două zile de training au adus un aer proaspat pentru speciaiștii din domeniul turismului receptor și i-a făcut să gândească out of the box.”

Andi Frunză, Eximtur

“Am participat la cursul open “Vanzări și Customer Service în Turism” în noiembrie 2019 și mi-a plăcut că a fost bine organizat, au fost exemplificări pentru fiecare temă prezentată în material și am avut ocazia să facem exerciții practice.

Am reușit să îmi aprofundez cunoștințele în modalitatea de a tratată situațiile cu reclamații din partea cliențiilor mai dificili, principalul obiectiv urmărit de mine prin participarea la acest curs.”

Mădălin Măncilă, Managing Director Millennium Tour

“Lucrez împreună cu Carmina din 2011 pe proiectul Turism Market. Am început discuțiile când încă amândoi lucram în companii de turism.

Când am auzit prima dată că are de gând să renunțe la job pentru împlinirea unui vis mai vechi, acela de a oferi consultanță în comunicare și de a organiza evenimente de succes, m-am gândit imediat la cât de greu o să-i fie iar apoi mi-am dat seama că nu va renunța atât de ușor la confortul locului de muncă. FALS. La scurt timp, Carmina m-a anunțat că a pornit pe drumul freelancer-ului, un drum plin de suișuri și coborâșuri însă un drum în care ea crede atât de mult.

Sunt puțini oameni pe care îi apreciez pentru ceea ce au realizat și mai ales pentru cum au realizat, însă Carmina reprezintă pentru mine un exemplu concret prin care dacă îți dorești cu adevărat și perseverezi, reușești.”

Mihaela Ghiorghita, Agenţia de turism AlfaTravel Iași

“Am cunoscut-o pe Carmina la o prelegere în Iași și atunci mi-a stârnit interesul de a colabora cu ea. De ce? Pentru că știa ce spune, pentru că venea cu exemple clare și corecte, pentru că transmitea că știe ce face.

Mai târziu am început o colaborare cu ea și am învățat multe despre modul în care poți să comunici cu clienții tăi, în funcție de tipologia acestora. A avut răbdare și a făcut traininguri pe această temă și cu echipa Agenției Alfatravel Iași. Felicitări, Carmina!”

Gena Maria Francu – Travel & Events Coordinator, Klever Travel, București

“Probabil cel mai bun start în înțelegerea avantajelor și folosirea Facebook-ului pentru afacerea ta în turism.

Am invătat ce anume să urmăresc și cum să îmi planific activitatea pe Facebook. La finalul cursului am știut atât cum să comunicăm cât și cum să evaluăm rezultatele comunicării pe Facebook. Recomand cu mare încredere cursul Turism Market “Facebook for tourism”, atât pentru cei care au propria agenție, cât și celor care lucrează în turism. Vă va fi cu adevărat folositor.”

Cristian Francu – CEO Klever Travel, București

“Folosesc Facebook de ani buni. Atât prin contul personal, cât și comunicând prin contul agenției de turism.

Am venit la cursul Carminei cu gândul că este unul dedicat începătorilor și l-am “absolvit” cu bucuria că am discutat aplicat, am folosit studii de caz și exemple concrete și am învățat unii de la alții – participanți și traineri deopotrivă.

Am apreciat toate materialele prezentate și mai ales “tips & tricks-urile” care ne vor ajuta să implementăm și să evaluăm comunicarea pe Facebook a brandului pe care îl reprezentăm și de care ne ocupăm. Au fost două zile interesante și utile, care mi-au depășit așteptările. Am acumulat idei și informații pe care apoi abia așteptăm să le implementez.

“Facebook for Tourism” este un curs excelent și esențial pentru începători. Dar și un curs prin care Carmina reușește să ne ofere o nouă perspectivă asupra avantajelor pe care Facebook le poate oferi afacerii și/sau activităților noastre.”

Aurelia Florea, Trainer & Project Manager

“Numele meu este Aura și în ultimii 12 ani am lucrat în companii foarte mari, în cadrul departamentului de vânzări . Am experiență în recrutare , training , planificare și lansare produse.

În toată cariera mea, am întâlnit mulți oameni frumoși și talentați , iar Carmina face parte din această categorie.

Talentul Carminei , pe lângă o prezența foarte plăcută, este acela de a face să se simtă foarte bine omul de lângă ea. Este ordonată, își planifică activitățile , se ține de cuvântul dat este calmă și dorește foarte mult să contribuie la dezvoltarea personală a comunității în care trăiește. Carmina are multe de oferit și îmi place să fiu în preajma ei!”

Viviana Basan – participant curs vânzări București

“Un curs interactiv, ușor de urmărit, atent personalizat pe domeniul turismului. Foarte utilă și interesantă mi s-a părut partea de aplicații pe situații identificabile în viața de zi cu zi a unei agenții de turism.”

 

Daniel Zărnescu, Scriitor.Marketer.Strateg DanielZarnescu.ro

“Un ISTJ care și-a luat inima în dinți după cursul MIB și și-a dat demisia ca să își urmeze visul.

Cum oamenii învață permanent unii de la ceilalți, și eu învăț constant de la Carmina.”