Cat de mult se zambeste in turism?

dont forget to smile

Cat de mult se zambeste in domeniul turistic din Romania?

Am inceput sa-mi pun intrebarea aceasta dupa mai multe experiente care ma ajuta sa compar ce avem cu ce am putea avea.

Am uitat oare sa zambim? Sa facem turistii sa simta ca sunt primiti cu caldura si bucurie?

Poate se intampla asta din cauza grijilor cotidiene, a stresului si a neajunsurilor pe care fiecare in parte le avem. Insa atunci cand incepem ziua de lucru ar trebui sa lasam totul de-o parte si sa ne concentram doar pe ce avem de facut in acel moment si sa emanam in jurul nostru energie pozitiva si zambete. Fie ca lucram in domeniul hotelier, agentii de turism, restaurante, prin simplul fapt ca exista un contact direct cu turistii, trebuie in primul rand sa avem o personalitate deschisa si sa zambim.

Deoarece, cumulat, am petrecut 1 an lucrand in hoteluri de genul all inclusive din Cipru si Ibiza, am observat si chiar mi-am insusit anumite secrete pentru a radia si a-i face si pe cei din jurul meu sa zambeasca.

In randurile urmatoare voi prezenta cativa pasi pentru a ne mentine zambetul pe buze:

  • in fiecare dimineata, inainte sau in timp ce ne pregatim sa ajungem la job, ar fi bine sa incepem cu un gand pozitiv, sa ne gandim la ziua care abia incepe, la oamenii pe care ii vom intalni, la neprevazut, pregatindu-ne in acest mod pentru ceea ce ne asteapta;
  • este bine sa retinem un lucru extrem de important: pe turisti nu ii intereseaza problemele noastre personale, faptul ca nu ne simtim bine azi, ca am petrecut prea mult noaptea trecuta, ei se afla in vacanta asa ca trebuie sa ne gandim la asta cand aparem dimineata si ne intalnim cu ei. In cazul meu de exemplu se intampla sa nu fi dormit toata noaptea si sa ajung direct la lucru, dar cu toate acestea reuseam sa zambesc si sa am grija de turisti ca si cand as fi fost cea mai odihnita persoana din lume, iar bucuria si zambetele de pe fetele lor imi dadeau putere sa merg mai departe;
  • nu trebuie sa ne enervam la locul de munca – este foarte important sa ne pastram calmul si sa evitam certurile cu colegii, superiorii in fata turistilor. Pe langa faptul ca vom fi indispusi toata ziua, riscam sa le transmitem din starea noastra si turistilor sau si mai mult sa avem un comportament neadecvat fata de ei;
  • chiar si lucrurile cele mai marunte ne pot ajuta sa ne pastram zambetul si buna dispozitie – zambetul unui copil, o imbratisare, un compliment, un zambet, toate contribuie la starea noastra si ne influenteaza in bine. Imi amintesc de un baietel de 5 ani, Lucas din Suedia, care era atat de dulce. In fiecare dimineata cand ma vedea, venea si imi sarea in brate si imi spunea “I love you Simona…” iar asta era tot ce aveam nevoie pentru o zi perfecta. Oamenii reactioneaza la actiunile noastre, ceea ce oferim, vom primi la randul nostru;
  • sa incercam sa fim mereu pozitivi si optimisti – e mai greu sa faci asta atunci cand afara sunt 45-47 de grade Celsius si trebuie sa fi mereu cu zambetul pe buze – un frappe, inghetata, limonada cu menta, fresh-uri si smoothie-uri pot constitui un remediu impotriva caldurii si ne ajuta sa ramanem zambitori si hidratati;
  • sa incercam sa ne punem in locul turistilor – unul dintre cele mai importante aspecte, sa ne dam seama ce ne-ar placea sa vedem la personalul din jurul nostru si atunci vom stii cu siguranta cum trebuie sa ne comportam. Fiecaruia dintre noi ii place sa aiba parte de o servire de calitate, personalul sa fie zambitor, sa ne ajute in rezolvarea problemelor pe care le intampinam, sa aiba o tinuta ingrijita si sa comunice intr-un mod placut cu noi. In acest mod, vom stii la randul nostru cum trebuie sa ne comportam cu cei din jur.

Cam acesta este pe scurt secretul unui zambet si a unei atitudini pozitive la locul de munca, comportamentul nostru este cartea noastra de vizita.

Din pacate in Romania nu se zambeste atat de mult si imi lipseste asta, desigur ca motivele pot fi multiple, dar haideti sa incercam totusi sa zambim putin mai mult de fiecare data.

Si voi incheia cu un citat care cred ca se potriveste in acest context: “A smile is the universal welcome!” Max Eastman.

Tags: hotelariemake people smileSimona Baleaturismturism marketzambet in turism

2 Comentarii

  1. Pingback: Simona Balea |

Leave a Reply