Intrebari si raspunsuri despre programul Work & Travel

Ce inseamna work and travel?

Programele de tip Work and Travel se adreseaza in special persoanelor tinere, studenti sau absolventi care sunt interesati sa calatoreasca si sa descopere lumea. Exista astfel posibilitatea sa calatoresti si sa lucrezi in alta tara, sa descoperi locuri si oameni noi, sa traiesti experiente de neuitat.

Prima mea experienta dincolo de granitele tarii a fost printr-un program Work and Travel.

Eram proaspata absolventa a unei specializari de turism si decisa sa descopar lumea in toate culorile ei. M-am inscris intr-un asemenea program si am ajuns direct in Ibiza. Nici nu visasem cum ar fi sa petrec 3 luni intr-o asemenea destinatie, ca sa nu mai spun ca a fost primul job, prima experienta in alta tara, primul zbor cu avionul. Insa a fost o experienta minunata de care imi voi aminti toata viata.

Prin intermediul acestor programe se urmareste in principal schimbul cultural, calatoriile si asigurarea unui job care sa-ti permita sa te intretii.

Poate sa reprezinte aceasta experienta si inceputul unei cariere in turism?

Cu siguranta ca da!

Poti sa vizitezi unele dintre cele mai populare destinatii de vacanta, sa lucrezi in hoteluri, restaurante, sa intri in contact cu industria turistica si sa inveti de la oamenii cu experienta in turism.

Pentru mine o astfel de experienta a fost primul pas (in mod practic si nu doar teoretic) spre domeniul turistic, avand astfel posibilitatea sa invat foarte multe despre oameni si turism. Mi-am facut prieteni din diferite colturi ale lumii, am ajuns sa vad lumea cu alti ochi, sa vad cum fac altii turism, sa ma redescopar.

Anul acesta a venit insa cu un alt vis, acela de a ajunge in America. Asa ca am inceput deja pregatirile, m-am inscris intr-un program Work and Travel, am obtinut un job si mai trebuie sa primesc viza pentru a putea incepe aceasta aventura din iunie. Astept cu nerabdare si aceasta experienta si sunt convinsa ca va fi una uimitoare.

Cat trebuie sa platesc pentru o astfel de experienta?

Implicatiile financiare sunt rezonabile, parerea mea.

Pentru un program sau un internship in Europa costurile sunt pana intr-o mie de euro (costul programului, bilet de avion, asigurare de sanatate) depinde de asemenea si de destinatie, de durata programului (daca este vorba de cateva luni sau de un an), iar pentru America se ajunge undeva la 2500-3000 de dolari (aici intra toate cheltuielile: costul programului, bilete de avion, bani de buzunar pentru prima luna, asigurare de sanatate, taxa permis de munca, taxa viza) iar daca nu ai banii pregatiti din timp, ai posibilitatea sa faci un imprumut bancar acordat special pentru acest tip de program si care se obtine usor.

Prin urmare, tot ce conteaza sunt experientele pe care le traim, oamenii pe care ii intalnim, locurile pe care le vedem si fericirea care vine odata cu acestea.

Daca aveti intrebari, nelamuriri sau pur si simplu vreti sa aflati mai multe despre acest subiect, nu ezitati sa luati legatura cu mine.

Va doresc un an minunat si plin de calatorii!

Credit foto: unsplash.com

Tags : cariera in turismSimona Baleaspecialisti in turism
Simona Elena Balea

The author Simona Elena Balea

6 Comments

  1. Din aceasta prezentare lipsesc multe amanunte.Ca sa vezi America poti sa ceri la ambasada viza de turist. si cu 3000 de dolari vezi destul de mult.Ca sa mergi cu acest program poti sa fi sigur ca din start pierzi acesti bani. Dintr- un singur Job in america faci doar banii de chirie si mancare.Din al doilea Job,daca ai noroc sa-l gasesti, recuperezi banii investiti si foarte putin mai ramane pt. excursii.Timpul ramas la sfarsitul sezonului i-ti ofera posibilitatea sa mergi in maxim 2 excursii. Asa ca vii acasa cu un gust amar, lefter dupa ce ai muncit 3 luni 10-12 ore pe zi ca sa-ti permiti la sfarsit 1-2 excursii. Deasemenea am aflat de studenti care, pana la ce au gasit al doilea job, faceau foame sau mergeau la biserici pt. o farfurie de mancare.Nu este atat de usor nici in America, nu se mai fac bani, nu toti studentii reusesc sa se descurce.

  2. Fiecare are povestea sa si experientele sale. Am multi prieteni care au fost plecati in America si s-au intors mai mult decat multumiti. Cu siguranta exista si cazuri mai neplacute. Desigur ca America poate fi vizitata simplu ca si turist, se poate obtine o viza in acest scop, dar eu am prezentat acest gen de program care iti permite sa lucrezi si sa calatoresti. Nu poti sa te astepti ca vei face o avere dintr-un summer job in America. Totul este o experienta.

  3. Cred ca unii, cand ajung acasa nu recunosc cat de greu a fost. Chiar nu merita, nu inveti nimic, si nimeni nu merge sa faca avere doar sa castige experienta de viata, dar cu ce sacrificii… lucrezi 12 ore pe zi ca sa te poti intretine? dar fiecare are dreptul sa incerce.

  4. Nu cred ca se poate vorbi in numele tuturor, dupa cum am spus, fiecare are experientele sale. Eu cunosc personal cazuri foarte fericite, nu afirm ca toti cei care au plecat printr-un asemenea program s-au intors pe deplin multumiti, dar am prieteni apropiati care au fost pelcati chiar de mai multe ori. Si nu cred ca daca ti-a mers rau prima data, vei incerca sa mai mergi din nou. Deci totul tine de cum isi face fiecare norocul pana la urma.

  5. Eu as vrea sa stiu cu ce firma care are astfel de program ai mers? Cum ai reusit sa te inscrii in programul work and travel SUA daca esti deja absolventa? Stiam ca numai studentii pot.

Leave a Response