#ExperienceBucharest: cum promovam capitala Romaniei?

experience bucharest 2017 1

Saptamana trecuta a avut loc prima editie a conferintei din cadrul evenimentului Experience Bucharest .

Evenimentul a inclus doua parti:

  • o conferinta dedicata promovarii Bucurestiului ce a avut loc pe 12 mai
  • o serie de tururi de descoperire a frumusetii Bucurestiului ce au avut loc in perioada 13-16 mai

Vineri am avut placerea de a participa la conferinta dedicata promovarii capitalei Romaniei iar astazi revin cu cateva concluzii trase de acolo.

In primul rand trebuie sa mentionez ca la conferinta au participat atat reprezentanti ai blogosferei si turismului din Romania, cat mai ales reprezentanti ai blogosferei internationale. Speakerii au fost bloggeri si influenceri straini si au povestit din experienta lor de promovare a unor destinatii cu scopul de a ii incuraja pe cei din sala in a gasi solutii simple si creative de promovare a Bucurestiului.

Cele doua paneluri ale conferintei s-au axat mult pe schimb de experienta si au pus pe primul loc discutiile de grup izvorate din intrebarile publicului. Eu, fiind cumva de ambele parti ale baricadei – si antreprenor in turism, dar si blogger de calatorii – am extras o multime de informatii si bune practici din povestile spuse de invitati.

Invitatii au fost:

Kash Bhattacharya – www.BudgetTraveller.org

Dave & Debbie – www.ThePlanetD.com

Kat von B – www.TravelingGreek.com

Kristen Sarah si Siya Zarrabi – www.HopscotchTheGlobe.com

Alyssa Ramos – www.MyLifesAMovie.com

Kate McCulley – www.AdventurousKate.com

Concluziile trase in urma evenimentului le-am impartit in doua, astfel.

Concluzii pentru promovarea Bucurestiului:

  • Avem nevoie de mai multe povesti (storytelling) pentru a atrage turistii straini in Bucuresti. Bucurestiul a devenit o capitala foarte cunoscuta pentru petreceri asa ca ne putem baza pe acest trend, insa pe langa acesta ar fi bine sa ne cunoastem cu totii mai bine orasul pentru a-l putea descrie turistilor straini. Bineinteles, acest lucru este valabil pentru companiile de turism care realizeaza tot felul de tururi, insa este valabil pentru noi toti pentru ca si amestecul intre localnici si turisti straini este de dorit. Si sunt foarte de acord cu faptul ca atunci cand mergi intr-o destinatie este de dorit sa stai de vorba cu cineva de acolo pentru a simti cu adevarat cum este acea destinatie, cum se distreaza localnicii, unde mananca si ce activitati uzuale au. Cunoscand un om de-al locului va transforma vizita intr-o adevarata experienta!
  • Abordarea unor tururi tematice s-a mai facut in Bucuresti (cele mai simple exemple sunt “communism tour” si “jewish tour”) insa Bucuretsiul are un potential mult mai mare asa ca incurajam abordarea mai multor tururi de acest gen. Si, ca o paranteza, poate istoria Bucurestiului nu este singura care merita a fi mentionata in astfel de tururi. Cum ar fi sa facem cateva tururi culinare sau tururi legate de superstitii si alte lucruri interesante? Am vazut ca au existat astfel de tururi realizate chiar pentru bloggerii participanti la #ExperienceBucharest zilele trecute si nu pot decat sa ii felicit pe organizatori!
  • Mix intre brand-uri si destinatii. Abordarea destinatiilor prin intermediul unor branduri cred ca este o solutie win-win pentru toata lumea. In plus, daca din ce in ce mai multe branduri (a se citi: companii generaliste dar SI companii de turism) ar apela la bloggeri/instagrammeri/influenceri nisati (atat romani cat si straini) si ar transmite fiecare infelul sau adaptat comunitatii informatia despre destinatie am avea astfel in timp vizitatori in Bucuresti cu o multime de interese. Hai sa descoperim ce are Bucurestiul mai frumos si sa prezentam mai departe!
  • Abordarea bloggerilor de calatorii de catre companii si includerea acestora in strategia de promovare pe care o au (vezi mai multe detalii in sectiunea de mai jos).
  • Printre speakerii invitati s-a aflat si Razvan Pîrjol din partea Biroului de Turism al Bucurestiului care a vorbit despre abordarea marketingului clasic in promovarea Bucurestiului si care a spus ca si ei urmeaza tendintele in domeniu si au inceput sa invite jurnalisti din toata lumea pentru a descoperi Romania si a transmite mai departe acest lucru.

Concluzii pentru bloggeri/cei care lucreaza cu bloggerii:

  • Bloggerii/creatorii de continut (includ aici pe toti cei care sunt activi in online/social media si  care au comunitati pe Facebook, Instagram, You Tube, Twitter, etc pentru usurita comunicarii) nisati pe calatorie sunt cele mai indicate persoane cu care poti lucra atunci cand vrei sa promovezi o destinatie. Ei calatoresc din placere, sunt foarte deschisi si traiesc adevarate experiente aproape tot timpul. Ar fi pacat sa nu apelam la oameni care fac asta tot timpul: calatoresc. Ei stiu clar ce fac si cum pot pune in evidenta o destinatie, o activitate sau orice alt element legat de calatorie. In plus, un blogger te poate ajuta si cu idei la care tu (companie) nu te-ai mai gandit pana acum tocmai in baza experientei pe care o au in promovarea de destinatii.
  • Bloggerii ar trebui sa se focuseze foarte mult pe calitatea continutului pe care il ofera: fotografii si video de calitate, texte cu informatii foarte utile pentru public/interesante si povesti de calatorie. Ar trebui sa se focuseze pe calitatea pe care o ofera in mod obisnuit si nu pe cifre (adica sa nu se concentreze pe traficul pe care il au pe site ci pe a oferi calitate ; cand ai calitate vei avea si public care sa aprecieze asta).
  • Ca si blogger ii inspiri pe altii sa calatoreasca acolo unde nici nu viseaza si totodata le creezi dorinta de a calatori si de a descoperi lumea. Ai grija sa iti pastrezi pasiunea de a calatori si transmite asta prin tot ceea ce faci!
  • Atunci cand bloggerul are continut de calitate acesta va avea impact asupra persoanelor cu aceleasi valori iar in acest caz impactul social pe care si-l doreste compania care lucreaza cu bloggerul respectiv va fi cel dorit. Calitatea duce la clickuri pe ceea ce recomanda bloggerul respectiv.
  • Chiar daca multi considera ca “a te plimba” nu este o munca, un blogger munceste tot timpul atunci cand este plecat intr-o calatorie, dar munceste si inainte si dupa incheierea acesteia: inainte de calatorie trebuie sa se documentele legat de destinatie si de ce are de facut acolo, sa isi faca un plan si abia apoi sa porneasca; la destinatie lucrurile nu merg intotdeauna conform planului si cu toate acestea el trebuie sa isi faca treaba de documentare a destinatiei si de a trai anumite experiente pe care sa le poata povesti mai departe; la final are de editat o multime de fotografii/videoclipuri si totodata sa creeze si continut text. Sa nu uitam nici de transmiterea anumitor destinatii live la fata locului. Nu este usor sa sari dintr-o destinatie in alta si sa fii relevant in ceea ce transmiti in fiecare moment pe toate retelele prin care comunici cu comunitatea pe care o ai. Astfel, companiile ar trebui sa respecte mai mult bloggerii si sa realizeze ca ei fac aceasta munca asa cum altii au alte joburi. Si, evident, trebuie platiti pentru munca lor – este o jignire sa ii propui unui blogger sa colaboreze cu tine fara a fi platit pentru munca sa!

Experience Bucharest” este primul proiect voluntar al comunitatii Travel Massive România in care Bucurestiul este promovat la nivel mondial prin intermediul unui numar de 200 de persoane influente in domeniul calatoriilor si turismului individual.

Carmina Nitescu

autor Carmina Nitescu

Fac consultanta de business, marketing, comunicare si social media pentru companiile de turism, sunt trainer, coach si organizator de evenimente tematice.

Tel: 004 0745 310 811 | Email: carmina@turismmarket.com

Tags: Bucurestievenimente in turismExperience Bucharestpromovarea BucurestiuluiTravel massive Romania

1 Comentariu

Leave a Reply