Călătoriile în Austria lui 2020. atb.virtual. Măsuri de siguranță

Luna trecută anunțam aici oportunitatea de a participa la atb.virtual, cel mai mare târg de turism al Austriei, care are loc pentru prima dată online pe 21 octombrie 2020.

Cum evenimentul se apropie cu pași repezi, mi-am propus să revin cu vești noi despre acesta așa că am stat de vorbă cu Oana Pop – Marketing & PR Oficiul Național de Turism al Austriei în România și cu Michael Strasser – CEE Region Manager (România, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Croația, Cehia, Polonia, Ucraina, Rusia) legat de cum urmează a se desfășura atb.virtual, ce măsuri de siguranță a luat Austria pentru turism și ce așteptări să avem în ceea ce privește călătoriile în Austria în perioada următoare. Ambii au fost foarte deschiși la întrebările mele și mă bucur că cu ajutorul lor pot creiona un tablou mai clar asupra cum se va desfășura atb.virtual în mai puțin de 2 săptămâni și asupra Austriei ca și destinație în această perioadă greu încercată.

Așa că îți propun să îți iei o cafea sau un ceai și câteva minute bune pentru a citi cele ce urmează. Din interviu vei afla ce secțiuni ale atb.virtual vor fi disponibile publicului larg (adică celor care nu au intrat în posesia unei invitații), dar și ce măsuri a luat Austria pentru a se adapta călătoriilor viitoare.

Carmina: Bună Oana. Îți mulțumesc că ți-ai făcut timp pentru acest interviu! Vorbim astăzi despre atb.virtual, prima ediție online a celui mai important târg de turism al Austriei. Spune-mi te rog cum se simte organizarea acestui târg diferit de cum a fost până acum.

Oana Pop: Atb.virtual este un eveniment global, care conectează industria turismului din Austria cu experți în turism din întreaga lume. În contextul actual atb, cel mai mare târg al Austriei are loc virtual, și da, condițiile sunt complet diferite. Dacă la edițiile anterioare, colegii mei făceau location scouting și însoțeau la fața locului experți în turism din întreaga lume, acum ne concentrăm pe o interactivitate cât mai ridicată a participanților în spațiul digital creat cu această ocazie. Este o provocare, însă ne reinventam și încercăm să aducem Austria cât mai aproape de participanți printr-o serie de evenimente, care vor fi transmise live din diverse zone ale Austriei. Noi, dar și stakeholderii noștri ne-am dorit o continuitate a acestui eveniment atât de important pentru industria turistică.

Carmina: Cât ajută un târg online industria de turism având în vedere perioada aceasta dificilă?

Michael Strasser: Știm că, contactul personal și schimbul direct de informații cu partenerii din destinație sunt extrem de importante. Am dorit să păstram în viață acest eveniment, mai ales în această perioadă când avem nevoie unii de ceilalți mai mult ca oricând. Sperăm că acest târg online este doar primul pas și că ne putem revedea cu toții anul viitor. Târgul acesta este gândit atât ca o platformă interactivă de inspirație, cât și ca un spațiu virtual de întâlnire, în care partenerii noștri din întreaga lume să poată înțelege noile nevoile ale industriei în aceste momente nu tocmai ușoare.

Carmina: Când vorbim despre atb.virtual vorbim despre un târg online organizat în 3 secțiuni diferite: feel.austria, experience.austria și sales.austria. Spune-mi te rog câteva cuvinte despre acestea pentru ca cititorii Turism Market să își facă o idee despre cum vor decurge lucrurile pe 21 octombrie.

Oana Pop: Atb.virtual își propune prin cei trei piloni de comunicare să fie atât o experiență profesională, dar și una personală. Prin secțiunea interactivă feel.austria vrem să aducem Austria mai aproape de participanți, prin transmisiuni în direct pe parcursul întregii zile – experiențe culturale și sportive în întreaga Austrie – dar și să trezim interesul participanților prin actualul panel #austriacares, care dezbate conceptul de siguranță implementat în destinațiile austriece. Experience.austria este o resursă pentru profesioniștii din domeniu și pune la dispoziție de la tururi virtuale până la video-uri tematice. Aceste doua secțiuni sunt disponibile publicului larg fără un cont în prealabil. Agențiile participante pot intra în contact cu furnizorii din Austria din diverse domenii (incomeri, hotelieri, asociații locale, instituții culturale șamd) prin intermediul platformei sales.maketplace. E practic spațiul virtual în care destinațiile întâlnesc agenții din piețe sursă pentru a discuta nemijlocit despre noile necesități ale industriei. În ciuda perioadei disruptive pentru întreaga industrie, creăm în continuare punți între România și Austria în speranța că pe viitor se va putea călători din nou fără restricții.

Carmina: Este clar că în condițiile date nu putea fi vorba despre organizarea unui târg offline și mă bucur că s-a găsit soluția organizării online a acestuia și, mai mult de atât, că aveți și o platformă ce oferă o adevărată experiență participanților la târg. Spune-mi te rog câteva lucruri despre platformă și despre cum vor putea interacționa participanții cu expozanții. Știu că se pot organiza întâlniri one-to-one și că târgul fiind împărțit în 3 secțiuni, fiecare dintre acestea vine cu un mod diferit de interacțiune cu publicul participant.

Oana Pop: Secțiunile experience.austria și feel.austria sunt disponibile publicului larg fără un cont în prealabil pe atbvirtual.com. Transmitem în direct o tura de schi pe ghețarii din Tirol, turul Austriei cu o mașină electrica, un performance direct de la Belvedere, de langa Sarutul lui Klimt, o sesiune de yoga pe lacul Wörthersee, și punctul culimant un concert în direct de la Orangeria Schönbrunn. Tot aici are loc un panel discussion despre siguranța în hotelărie, gastronomie și industria de evenimente. Există și un Question Corner, unde invit toți participanții să adreseze întrebări legate de sezonul viitor, de siguranță sau orice altceva e relevant în acest context. În ceea ce privește secțiunea sales.austria aceasta este dedicată experților care s-au înscris la eveniment și aici vor avea loc întâlniri virtuale unu la unu.

Carmina: Revenind la destinație spune-mi te rog ce a făcut Austria ca și brand turistic pentru a se menține vizibilă în imaginea potențialilor călători pe perioada pandemiei? Și mai ales ce planuri are de aici înainte privind promovarea. 

Michael Strasser: În această situație dificilă, mai mult ca niciodată, brand-urile turistice de țară trebuie să aibă în centrul atenției siguranța turistilor și să aibă în vedere perioada „post-corona”, pentru a lua decizii coerente cu privire la viitorul destinațiilor în competiția globală.

Acolo unde acum suntem activi ca marcă, adică pe piețele-sursă, situația COVID-19 este monitorizată îndeaproape, iar aceste informații sunt pregătite pentru partenerii noștri din Austria sub forma unei serii de dashboard-uri, în care actualizăm constant informațiile. De asemenea, cu ajutorul platformei ÖW Global, Österreich Werbung a dezvoltat un instrument de monitorizare care oferă o imagine actualizată a evoluțiilor din fiecare țară și ajută industria turismului austriac să identifice tendințele într-un stadiu incipient, astfel încât să poată reacționa rapid la schimbările cererii.

O altă activitate importantă, internă și externă sunt informațiile actuale legate de siguranța și intrarea în Austria, având în vedere dinamica internațională. La Österreich Werbung observăm în fiecare zi că nevoia de informații a potențialilor oaspeți este foarte mare. Pot intra în țară fără un test corona? Am nevoie de o mască în tren? Iar în ceea ce privește iarna: circulă autobuzele de schi, au loc piețe de Crăciun? Oficiul Național de Turism al Austriei oferă răspunsuri la toate aceste întrebări și la multe altele pe paginile noastre austria.info în peste 20 de limbi. Nu numai că punem la dispoziția oaspeților acest conținut disponibil în mai multe limbi, dar împărtășim acest conținut cu întreaga industrie turistică austriacă, astfel încât oaspeții lor să fie, de asemenea, pe deplin informați în limba proprie.

Carmina: Austria este recunoscută pentru grija pe care o are față de locuitorii săi și față de turiști deopotrivă. Spune-mi te rog, ce măsuri de siguranță s-au luat în destinație pentru anul în curs și ce planuri sunt pentru 2021.

Oana Pop: Există un concept de prevenție și siguranță care include toate palierele turismului. În primul rând împreună cu Crucea Roșie Austriacă a fost pus la punct Programul Național de Testare, – hotelierii, ghizii urbani sau monitorii se pot testa regulat și gratuit prin acest program. Apoi, tot împreună cu Crucea Roșie a fost dezvoltată aplicația Stopp Corona, o aplicație de track&tracing, care are scopul de a sparge lanțurile de infecție și de a anunța utilizatorii dacă au fost în preajma unui contact confirmat pozitiv.

Apreski-ul în forma pe care o cunoșteam în Austria, nu va exista în acest sezon, iar măsuri de distanțare au fost impuse în toate restaurantele din Austria. Pe lângă alte proiecte inovatoare, precum testarea apei de canalizare pentru a identifica timpuriu sursele de infecție – un proiect al Universității Innsbruck – masca este obligatorie în toate mijloacele de transport în masă, inclusiv telecabinele închise. Abordarea Guvernului Federal a fost foarte proactivă – împreună suntem în siguranță, atâta vreme cât respectăm un set simplu de reguli.

Carmina: Cred că ai primit des această întrebare: cum se întrevede sezonul de iarnă în Austria?

Michael Strasser: Da, actualmente este ca și cum am citi într-un glob de cristal. Așteptările sunt foarte diferite în raport cu țările de origine. În unele țări există cu siguranță o cerere pentru iarnă, în special în țările noastre, din Europa Centrala si de Est. Austria a avut aproape 6 milioane de înnoptări din CEE în sezonul de iarnă 2019/2020. Dacă păstrăm acest lucru, atunci putem vorbi de un mare succes, dar din păcate încă nu știm care vor fi restricțiile de călătorie în primele 3 luni din 2021.

Carmina: Și cum se întrevede sezonul de vară 2021? Știu că pentru publicul din România sezonul de vară nu este la fel de cunoscut ca cel de iarnă însă, având în vedere că pandemia ne va mai ține ceva vreme în destinații apropiate de România cred că anul viitor vom avea ocazia să cunoaștem mai îndeaproape cum este vara în Austria.

Michael Strasser: Pentru o serie de țări, nu se pot face încă declarații cu privire la posibilitatea de a călători în primăvara sau vara viitoare. Aceste țări includ piețele noastre îndepartate, cum ar fi SUA, Australia, China, Japonia, India și Asia de Sud-Est. Dar un lucru știm sigur. Cererea pentru vacanțe în aer liber și numărul țărilor, din care călătoriile cu mașina către Austria cresc, este tot mai mare. Călătoriile sunt rezervate din scurt, deoarece incertitudinile, cum ar fi avertizările actuale de călătorie, îngreunează planificarea pe termen lung. Ne adaptăm la acest lucru și ne orientăm oferta în consecință.


Le mulțumesc pe această cale Oanei și lui Michael și sper că rândurile de mai sus să fie utile cât mai multor companii de turism, dar și turiști deopotrivă. Cu toții vrem să călătorim și este clar că o vom face în viitor. Trebuie doar să avem răbdare, să respectăm recomandările autorităților și să fim informați cu tot ce se întâmplă în ceea ce privește călătoriile.

Pe 21 octombrie te invit să intri și tu pe platforma www.atbvirtual.com și să vizionezi materialele puse la dispoziție în secțiunile feel.austria și experience.austria. Eu le voi urmări cu drag și curiozitate și voi reveni cu un articol post-eveniment cu câteva impresii. Dacă în perioada asta nu prea putem călători la fel ca înainte putem măcar să visam la călătorii, să ne inspirăm din astfel de prezentări și să planificăm călătoriile apoi în cunoștință de cauză atunci când se va putea. Iar aici mă refer atât la călătoriile noastre, ale celor care lucrăm în industria de turism, dar și la călătoriile clienților noștri care așteaptă de la noi informații documentate și au încredere că le vom oferi cele mai bune opțiuni de vacanță potrivite lor.

Echipa Oficiului National de Turism al Austriei: Fabio Gerhold, Oana Pop, Michael Strasser
Tags : atb virtualCarmina Nitescucompanii de turismeveniment in turismtarg de turism
Carmina Nitescu

The author Carmina Nitescu

Ofer servicii de marketing și comunicare pentru companiile de turism, sunt trainer și organizator de evenimente tematice.

Tel: 004 0745 310 811 | Email: carmina@turismmarket.com

Leave a Response