Schimbari si obisnuinte pe piata de travel in Romania

Astazi iti voi spune o poveste. O poveste personala de care imi aduc aminte cu mare placere.

In ianuarie 2009 am fost la Congresul Fitur de la Madrid, congres ce a avut loc inainte de cunoscutul targ de turism Fitur (ianuarie 2009).

A fost prima experienta de genul acesta, eu mergand in calitate de invitat – specialist in domeniu (am reprezentat agentia de turism la care lucram in acel moment). Am plecat de acasa cu o curiozitate de copil deghizata in dorinta de cunoastere a turismului si din alt punct de vedere decat al celui pe care il stiam in Romania.

Zis si facut. M-am pregatit destul de bine inainte de congres, mi-am stabilit nu mai putin de 30 de intalniri in cele 2 zile ale congresului. Aveam sa cunosc oameni din turism, reprezentanti ai hotelurilor, agentiilor de turism si a oficiilor de turism locale.

Am fost cel mai tanar invitat la acest congres 🙂 iar asta a fost minunat. Mi-am imbogatit experienta si cunostintele foarte mult tocmai datorita acestui lucru.

Am petrecut o saptamana intreaga intre oameni din turism, fiecare venind dintr-un alt colt al lumii. A fost o experienta de neuitat pentru ca eram atat de diferiti unii de altii si totusi ne apropia ceva: dragostea pentru acest domeniu frumos si captivant al vacantelor si al calatoriilor. Am invatat cate ceva de la fiecare si am inteles ca pe cat de diferiti suntem pe atat am rezonat unii cu altii. S-a creat un grup compact intre oameni veniti din Spania, Italia, Rusia, Germania, Franta, Suedia, Norvegia, Brazilia si Romania. Cel putin acesta a fost grupul in care am fost eu 🙂 (au fost prezenti oameni din turism din toate colturile lumii insa am fost impartiti pe grupe).

Am mers apoi la toate cele 30 de intalniri programate si am avut chiar si vreo 10 in plus. Am intalnit oameni deschisi si dornici sa colaboreze cu cat mai multe piete de turism. Eu la momentul respectiv conduceam o agentie de turism micuta si faceam mai mult turism de leisure. La Fitur insa am avut o multime de oportunitati legate de turismul de business si am plecat de acolo cu invormatii valoroase, chiar daca nu acele informatii erau cele mai apropiate de targetul meu.

A urmat apoi targul de turism. Bineinteles, am mers sa vad cum se prezinta un targ de turism in afara Romaniei. Dupa cum spuneam, a fost prima experienta de acest gen si eram foarte curioasa 🙂

Pe langa faptul ca targul se tinea Ifema si se intindea pe un spatiu foarte intins, am observat cat de bine era organizat totul. In primul rand, fiecare contnent avea spatiul sau dedicat 🙂 asa am inceput sa “vizitez”tarile din America de Nord, am continuat cu America de Sud, am ajuns apoi in Africa, in Asia si am lasat la final Europa.

Erau foarte multi expozanti cu standuri care mai de care mai atragatoare.

In plus, fiecare expozant zambea. Toti aveau un zambet sincer pe fata si te primeau cu mare caldura la discutii.

Micile discutii erau relativ asemanatoare cu cele de la targurile noastre, insa zambetul cu care te intampinau si bunatatea pe are o simteai in voce te faceau sa fii mai atent la ce vorbesc. Si uite asa s-au strans legaturi mult mai puternice decat reusim noi sa avem la targurile din Romania.

Ce am observat diferit la Fitur (fata de targurile noastre)? Organizarea ireprosabila, profesionalismul cu care s-au prezentat expozantii, zambetul cald si atentia acordata vizitatorilor.

Cum sunt targurile la noi? Obisnuite…prea obisnuite. Noi avem maxim 3-5 standuri foarte bine aranjate ale agentiilor de turism mari si cam atat. In rest, parca toti sunt invizibili.

E pacat ca nu stim sa ne promovam mai bine. Fie ca este vorba de turismul din Romania, fie ca este vorba de cel din afara. La noi targurile au ajuns sa fie “bataie pe oferte” si cam atat.

Este foarte bine ca la targurile organizate la noi sa fie oferte speciale, insa modalitatea de promovare a lor ar putea fi diferita. Vizitatorii targului vin acolo nu numai pentru “cea mai buna oferta” ci mai ales pentru a ne cunoaste pe noi cei din spatele vacantelor lor si a comunica cu noi, pentru a-si spune dorintele legate de vacante intr-un mediu extins, in speranta ca vor gasi consultantul de turism potrivit pentru ei.. Te-ai gandit la asta?

Totodata, in zilele de targ dedicate specialistilor in domeniu (de obicei, primele 2 zile dintre cele 4 dedicate targurilor) mi se par cam goale..lipsite de entuziasm.

Eu n-am vazut niciun zambet din partea expozantilor nostri si e pacat. Am putea face atat de mult cu un singur zambet!

Atitudinea noastra ca si oameni de turism conteaza foarte mult atat pentru partenerii pe care ii avem cat si pentru turistii care cauta o vacanta potrivita dorintelor lor.

Din punct de vedere al prezentarii agentiilor de turism pe piata de travel din Romania eu cred ca avem nevoie de o schimbare. O schimbare de atitudine si de imagine.

Noi cei ce cunoastem domeniul, ar trebui sa ne asculatm mai des turistii atunci cand vine vorba de dorinte si nevoi si sa incercam sa le oferim vacante personalizate, potrivite cu personalitatea fiecaruia.

Totodata, o schimbare de atitudine ne-ar ajuta pe toti cei din domeniu sa privim spre viitor altfel, sa ne cream astfel noi oportunitati de dezvoltare.

“Obisnuinta” ne tine pe loc, iar “schimbarea” ne da aripi sa zburam mai sus.

Tu ce parere ai? Ai vedea o schimbare binevenita pe piata de travel din Romania?

Daca da, ce anume ai schimba si de ce?

Daca nu, de ce nu?

Credit foto: unsplash.com

Tags : Carmina Nitescucompanii de turismspecialisti in turism
Carmina Nitescu

The author Carmina Nitescu

Fac consultanță de business, marketing, comunicare și social media pentru companiile de turism, sunt trainer, coach și organizator de evenimente tematice.

Tel: 004 0745 310 811 | Email: carmina@turismmarket.com

Leave a Response