Turismul nu inseamna doar vacanta, ci este o ramura economica complexa, analizata in literatura de specialitate, o materie de studiu in scolile de profil si o posibila afacere pentru fiecare dintre noi.
Dupa 2009, turismul a fost afectat de criza economica, astfel ca in literatura de specialitate s-a incercat prezentarea numitor metode de succes aplicabile in turism.
Cel mai important era sa se determine care sunt elementele cheie care influenteaza comportamentul consumatorului de turism. In acest context, imaginea pe care o anumita destinatie turistica o are de transmis a devenit unul dintre elementele cu impactul cel mai puternic asupra turistului in luarea unei decizii cu privire la destinatia sa de vacanta .
Ce anume ajuta la crearea imaginii unei destinatii turistice? – FOTOGRAFIA
Sunt pasionata de fotografie, in special fotografia de peisaj. Mereu m-am intrebat cum as putea sa contribui prin fotografiile mele la promovarea unei anumite destinatii sau a unui obiectiv turistic.
Am observat, in ultimii an, faptul ca imaginea unei destinatii turistice este tot mai importanta, pentru ca turistii tind sa aleaga cu sufletul (fotografiile facute de un prieten in vacanta pot sa aiba un rol hotarator in alegerea unei destinatii).
Astfel, intr-o zi am decis sa ii intreb si pe fotografii profesionisti: ce tendinte ati remarcat voi in fotografie, ce este la moda cand alegi sa faci o sedinta foto si, mai ales, ce are priza la public?
Spre fericirea mea, cativa dintre ei mi-au impartasit ideile lor, iar concluziile sunt cat se poate de interesante. Dar, inainte, sa va spun ca am vrut sa aflu:
- Ce destinatii prefera cuplurile de tineri casatoriti atunci cand vine vorba de sedinta foto Trash the Dress?
- Ce locatii aleg tinerele familii pentru o sedinta foto?
- Care sunt tendintele in cazul fotografiei de eveniment?
Ca si raspuns la prima intrebare ar fi, poate, un slogan clasic: FIECARE DINTRE NOI ESTE UNIC.
Astfel destinatiile pentru Trash the Dress sunt dintre cele mai diverse, unele dintre ele fiind sustinute si in afara tarii: Paris, Bulgaria, Ungaria. Cu toate acestea, se remarca pasiunea fie pentru diferite obiective turistice din domeniul architectural, precum castele, teatre, opere, muzee, pietele din marile orase, statui, cetati, biserici, fie din mediul natural: diferite cascade, varfuri, stanci, lacuri, culturi de plante (lavanda, rapita).
O tendinta aparte este cea a locatiilor precum: santiere parasite, case in paragina, uzine, vagoane de tren parasite, halte de steril. Un lucru este sigur: pentru o sedinta Trash the Dress de succes, tinerii casatoriti trebuie sa isi rezerve un weekend diferit decat cel al nuntii pentru a avea timp de cat mai multe fotografii, in perioade diferite ale zilei, cu lumina diferita si impact puternic.
Astfel, prin fotografiile realizate in locuri deosebite, tinetii casatoriti lanseaza familiei si prietenilor invitatia de a descoperi si ei acele locuri, conturand imaginea locatiei respective… De exemplu, la nunta mea am facut Trash the Dress la Cascada Valul Miresei si foarte multa lumea ne-a intrebat: unde este cascada – vreau si eu sa o vad!
Fotografia de familie este insa un subiect diferit. Tot mai multi parinti doresc sa ii invete pe copii ce a insemnat copilaria lor si atunci ii duc la muzeul etnografic, la casa parinteasca, la lacul unde mergeau vara la scaldat sau alte locatii care au valoare sentimentala pentru ei. O fotografie de calitate inseamna emotie, sentiment, animatie, intr-un cuvant, viata.
In turism, rolul fotografiei este unul mult mai complex. Intr-un secol al vitezei, in care selfie este un must, iar impartasirea experientelor din viata cu cei dragi printr-un mediu social, este tot mai populara, arta fotografica devine un mod de exprimare, de promovare si de identificare a unei apartenente pentru fiecare dintre noi. Mai mult decat atat, cand plecam in vacanta fiecare dintre noi facem sute de fotografii, incercand sa surprindem obiective turistice, peisaje, emotii si trairi, ajutand astfel la conturarea imaginii destinatiei respective. Cu siguranta ca le vom arata si prietenilor unde am fost noi in vacanta!
De ce am ales sa vorbesc despre acest subiect: pentru ca fotografia este responsabila directa in crearea imaginii asupra unei destinatii turistice, care este resimtita de consumatorul de turism si are rol major conturarea comportamentului sau turistic.
Pentru stakeholderii din turism, fotografia reprezinta primul pas in stabilirea unei legaturi directe cu turistul. Daca reusim sa ne atragem turistii prin promovarea unei imagini, in primul rand, reale si cat mai vie a unei destinatii de vacanta, urmatorii pasi presupun abilitati de negociere si socializare. Cel mai important este sa il faci pe turist -posibil client, sa iti treaca pragul.
Pentru realizarea acestui material, doresc sa multumesc lui: Chirobocea Nicu , Dragos Asaftei , Fotograf momente speciale , Alex Rus
La multi ani, 2015!