Va mai amintiti ce ati facut in ziua de 30 Aprilie, anul acesta. Cei mai norocosi dintre voi probabil ca se aflau deja in vacanta sau se pregateau de cea de 01 Mai si Paste, care s-a legat atat de frumos in acest an. Altii erau la munca cu gandul la ziua libera ce urma. O mare parte dintre romani visau deja la picnicul cu mici si bere ce urma in ziua de 01 Mai. Nu au trecut decat putin peste 2 saptamani si deja nu-i asa ca e greu sa va amintiti ce ati facut in acea zi de marti ?
Pentru un roman, aceasta zi a aratat cu totul altfel si consider ca trebuie sa cititi povestea lui, una despre vointa si curaj, incheiata cu Happy End !
Este vorba despre alpinistul Alex Găvan, cel care a escaladat în premieră românească, pe 30 aprilie 2013, vârful Shisha Pangma cu o înălţime de 8027 m, din munţii Himalaya, trecându-şi astfel în palmares al cincilea vârf de peste opt mii de metri. Ascensiunea s-a efectuat fără a folosi oxigen suplimentar şi a fost prima reuşită românească din cele patru tentative de până acum .
Expediţia a început pe 10 aprilie şi a avut o durată estimată la şaizeci de zile, ascensiunea finală a vârfului de 8027m fiind planificată la jumătatea lunii mai. Profitând de o bună aclimatizare cât şi de o fereastră extrem de scurtă de vreme favorabilă, Alex Găvan şi echipa au efectuat o ascensiune ultra rapidă pentru un munte de peste opt mii de metri, atingând vârful la doar 13 zile de la sosirea în tabăra de bază de la 5600m. Alex Găvan a revenit în ţară pe 10 mai.
Alpinistul i-a avut ca parteneri pe Tunc Findik, Turcia (cu opt vârfuri de peste 8000m la activ urcate atât fără oxigen suplimentar cât şi cu ajutorul acestuia) şi Chhang Dawa, Nepal (care cu ascensiunea de pe Shisha Pangma a finalizat de urcat toţi munţii de peste 8000m, vârfuri urcate atât fără oxigen suplimentar cât şi cu ajutorul acestuia; pe Shisha Pangma a ales să folosească oxigen suplimentar).
Shisha Pangma este singurul vârf de peste 8000m aflat integral în Tibet şi deseori subiectul unor intense controverse. Majoritatea ascensiunilor sunt efectuate pe vârful Central (8008m) , vârf care nu este cel mai înalt punct al muntelui, clamând astfel o expediţie încununată de succes. Vârful Principal este separat de vârful Central de o creastă care în majoritatea cazurilor nu se află în condiţii pentru a putea fi parcursă expunându-te unui risc rezonabil. Din această cauză, ascensiunea finală s-a desfăşurat pe faţa nordică, urmând o linie de ascensiune rezultată din combinarea rutei austriece (1980) cu ruta Ochoa (Spania, 2006).
Între tabăra de baza (5600m) şi vârf au fost stabilite încă trei tabere intermediare la altitudinile de 6400m, 6850 m şi 7100m.
Ascensiunea lui Alex a fost a patra încercare românească de a atinge vârful himalayan şi totodată prima care a şi fost încununată de succes. În 2005, Cristian Tecu (în echipa Cristian Tecu, Cătălin Morariu, Dragoş Dubina) atinge vârful Central-8008m. În 2009, în aceeaşi expediţie, Horia Colibăşanu atinge vârful Central iar Alex Găvan (în echipă cu Andrew Lock (Australia) şi Neil Ward (Marea Britanie) ) atinge 7500m pe ruta Ochoa. În 2011, Cosmin Andron şi Cristina Pogăcean ating 7200m, pe faţa sudică.
“Am atins vârful în jurul orei 15, ora Nepalului, după aproape 14 ore de ascensiune continuă de la ultima tabără, cea de la 7100m. Din cauza unor probleme de sănătate eram foarte slăbit şi deshidratat dar în acelaşi timp aveam credinţa că pot urca cu succes în noaptea aceea. Pe ultima porţiune am ramas în urmă, ceea ce a facut să ating vârful cam la o oră şi jumătate după partenerii mei. Porţiunea finală, care este şi cea mai expusă, urmează o creastă extrem de ascuţită.
Pe alocuri, stăteam cu câte un picior şi cu câte un piolet pe fiecare parte a versanţilor. Lucrul ăsta, coroborat cu vânt puternic a făcut ca întreg procesul să imi ocupe o bucată preţioasă de timp pentru a putea escalada acea ultimă porţiune într-un mod responsabil.
Când am ajuns pe vârf am cazut în genunchi, nu simţeam absolut niciun sentiment de împlinire, eram absolut gol.
La întoarcere vremea s-a schimbat, vizibilitatea scăzuse la doar caţiva metri, nu se mai vedea nicio urmă, iar eu nu am mai putut gasi drumul de întoarcere. La un moment dat am început să cobor pe faţa sudică (porţiunea opusă a muntelui) dar am realizat relativ repede lucrul acesta.
La 7800m, deşi coboram unele porţiuni cu faţa la munte, mi-am dat seama ca riscul unei căderi este mult prea mare şi m-am decis să sap o groapă în zăpada pentru a mă adaposti de viscol şi aştepta pentru ca vremea să se îndrepte şi îmi pot continua coborârea în condiţii de siguranţă.
Mă gândeam la faptul ca nu sunt foarte multe cazuri de supravieţuire în condiţii de bivuac la altitudinea asta şi in conditii de viscol dar am încercat să îmi concentrez energia rămasă către gânduri pozitive şi pentru a îmi săpa un adăpost. Zăpada era prea îngheţată şi întărită pentru forţa pe care o mai aveam şi nici mărimea lopăţicii de la piolet nu îmi era de prea mare folos. Cu chiu cu vai am reuşit să îmi adăpostesc porţiunea superioară a corpului. Stăteam cu costumul de puf direct pe zăpadă şi mă întrebam cât timp îmi va lua pentru a face hipotermie sau a degera. Am încercat să dorm, dar de fiecare dată nu mai mult de câteva minute. Trebuia să mă ţin în mişcare.
La un moment dat mi-a trecut prin gând fugitiv că nu e posibil ca totul să se termine aici dar, în acelaşi timp, mă simţeam extrem de liniştit. Ceva îmi spunea că totul va fi bine. Soluţii, soluţii, trebuia să mă concentrez pe soluţii.
Imediat ce vizibilitatea a crescut, mi-am continuat coborârea. Deşi nu era pericol de avalanşe, pe versant zăpada era depusă sub forma unor mico-plăci de vânt care atunci când se fracturau sub greutatea corpului plecau cu tine şi te dezechilibrau, existând riscul unei alunecări şi căderi prelungite. Am repetat procesul cu groapa în zăpada de înca două ori, la altitudini inferioare, atunci când vremea mi-a permis, ultima dată săpând doar un fel de platformă pe versantul înclinat în care mi-am asigurat bine pioleţii şi am putut aţipi sprijinindu-mă în ei. Totul a durat cam de la 5,30 în după amiaza zilei de 30 aprilie şi până pe la 5 dimineaţă în ziua următoare cănd în sfârşit am putut să îmi rezum coborârea. Miraculos, în afară de faptul ca am supravieţuit, nu am suferit niciun fel de degerături”, declara Alex Găvan.
Filmul de vârf poate fi vizualizat pe site-ul lui Alex Găvan.
În lume sunt 14 vârfuri de peste 8000 de metri, variind între 8027 m (Sisha Pangma) şi 8850 m (Everest). Toate aceste vârfuri se află în Asia Centrală, în regiunile de graniţă dintre Nepal, India, Pakistan şi China, în munţii Himalaya şi Karakorum.
Peste 95% dintre toate ascensiunile pe vârfuri de peste opt mii de metri sunt făcute cu ajutorul buteliilor de oxigen. La peste 7000 m, aclimatizarea devine imposibilă, iar corpul uman începe uşor să moară cu fiecare clipă petrecută acolo, alpiniştii numind drept “zona mortii” tot ceea ce depăşeşte respectiva altitudine. La 8000m, concentratia de oxigen din aer este de doar o treime din cea intalnita la nivelul marii iar supravietuirea este posibila doar pentru o perioada de timp extrem de scurta.
Alex Găvan este alpinist şi speaker motivaţional. Are la activ cinci vârfuri de peste opt mii de metri, toate urcate fără a folosi oxigen suplimentar sau ajutor din partea şerpaşilor.
Pe 4 octombrie 2011, Gavan a realizat a doua ascensiune romaneasca a varfului Manaslu (8156m), dupa o ascensiune rapida, realizata la doar 17 zile dupa ajungerea in tabara de baza.
În 2008, alpinistul a reuşit în premieră românească escaladarea muntelui Makalu (8463m), atingând astfel vârfurile a trei munţi de peste opt mii de metri în mai puţin de doi ani.
Pe 30 iulie 2007, Alex a urcat în premieră românească varful Gasherbrum 1 (8.068 m) din Pakistan. Pentru această realizare, Alex a fost numit de către Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă “Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine”.
În 2006, odată cu ascensiunea vârfului Cho Oyu (8.201 m, al şaselea gigant al lumii), Alex devenea cel mai tînăr alpinist român care a urcat un munte de peste 8.000 de metri.
Imaginile video de pe vârfurile celor cinci munţi pot fi vizualizate aici.
Alpinistul deţine “Medalia de aur pentru merit sportiv” acordată de către preşedintele provinciei Navarra, Spania.
L-am cunoscut pe Alex in urma cu aproape 2 ani cand i-am propus sa se alature unui proiect care avea ca scop escaladarea Muntelui Kilimanjaro – “The Roof of Africa” alaturi de un grup Explore Travel. Pentru el a fost doar un simplu antrenament, in vreme ce pentru participanti a fost un efort urias. In pregatirea expeditiei am descoperit in Alex o persoana aproape maniaca de siguranta intregii echipe, care a fost sufletul expeditiei noastre incheiata cu succes. In August 2013 intreg grupul nostrum ajungea la Stella Point, pe buza vulcanului si 7 persoane din 8 alaturi de Alex atingeau varful Uhuru, cel mai inalt varf din Africa, cu o inaltime de 5895 metri.
In urma cu mai putin de o luna am citit cartea “Into Thin Air” scrisa de Jon Krakauer si recomandata mie de Alex. Este marturia autorului despre cel mai mare dezastru din istoria escaladarilor pe Everest, la care a fost martor, fiind unul dintre supravietuitori. Tragedia s-a petrecut pe 11 mai 1996, cand 8 alpinisti au murit incercand sa escaladeze muntele Everest si au fost prinsi de o furtuna la coborarea de pe acoperisul lumii. Printre cei care au murit atunci au fost si ghizii celor 2 expeditii comerciale care au incercat sa urce Everestul in acea zi.
Acum, citind povestea scrisa de Alex despre ziua de 30 Aprilie si noaptea care a urmat, realizez pericolul prin care a trecut, fiind vorba de conditii similare tragediei de pe Everest. Singur pe munte, fara oxigen suplimentar si extrem de obosit, a avut se pare un inger pazitor langa el, coborat pe culmile cele mai inalte ale muntilor in saptamana mare inainte de Sfintele Sarbatori de Pasti pentru a-l indruma spre tabara de baza.
Felicitari Alex si Bun Venit acasa !
Nota: articolul include comunicatul de presa “Alex Găvan, ascensiune istorică în premieră românească pe Shisha Pangma-8027m şi al cincilea vârf de 8000 de metri din palmares” aparut pe 13 Mai 2013. Pozele sunt facute de Alex in timpul ascensiunii si coborarii de pe varf.
Credit foto: unsplash.com
