Destinație de vacanță: Crama de Piatră

Mi-am propus ca anul acesta să aduc mai multe exemple de bune practici și să vin cu idei noi care pot fi de folos celor care lucrează în industria de turism.

În turism nu vindem “cazare”, “transport”, “servicii”, ci experiențe. Vindem timp liber. Suntem alături de clienții noștri în unele dintre cele mai frumoase momente de peste an – vacanța lor. Iar asta vine cu o responsabilitate mare, dar și cu o bucurie pe măsură odată ce știm că am reușit să le oferim momente fericite ce au fost așteptate un an întreg.

Cei care doresc să meargă într-o vacanță nu caută doar un pat confortabil, un transfer facil și mâncare gustoasă. Ei caută experiența care trebuie să fie memorabilă. Caută să trăiască momentul, să se bucure din tot sufletul iar la întoarcerea acasă să își amintească cu drag de ea. Cu siguranță își doresc și un pat confortabil, și un transfer facil, mâncare gustoasă și servicii diverse care să fie pe placul lor. Însă ceea ce rămâne în sufletul lor mult timp după ce revin acasă este cum s-au simțit așa că haideți să ne asigurăm că le oferim experiențe memorabile.

La capitolul experiențe am observat că în ultimii ani a crescut cererea de vacanțe în care turiștii doresc să descopere locuri noi, inedite, sau să se bucure de activități noi. Totodată, mai ales după pandemie, locațiile mai mici, de tip “boutique”, au devenit mai căutate tocmai datorită intimității pe care o oferă atât locul în sine, cât și unitatea de cazare și activitățile pe care le pune la dispoziție fie prin servicii proprii, fie prin servicii oferite alături de alți furnizori din zonă.

Astăzi mă bucur să îți vorbesc despre o astfel de locație – cazare de tip boutique, care oferă experiențe complete și activități inedite: degustări de vin și vizită la cramă.

Dacă în țări precum Franța, Portugalia, Spania, SUA și Africa de Sud vacanțele la crame 🍷 și cele axate pe gastronomie și specificul zonei sunt destul de obișnuite, noi în România suntem încă la început de drum în abordarea acestui tip de turism de nișă. Pandemia a ajutat însă la descoperirea multor locuri destul de remote în care turiștii au avut ocazia să deguste vinuri și să încerce tipuri de mâncare din acele zone. Tot pandemia a oferit ocazia cramelor de la noi să încerce și un alt tip de activitate: când hotelurile și restaurantele au fost închise, ele și-au deschis porțile către vizitatori și astfel turiștii au putut descoperi turismul viticol. O bună parte dintre acele crame și-au păstrat deschise porțile până în prezent dezvoltând astfel o nouă activitate de turism.

Astăzi din ce în ce mai multe crame și-au deschis porțile pentru a fi vizitate chiar la ele acasă. Unele oferă tururi ghidate, degustări de vin, ba chiar au deschis și unități de cazare și restaurante pentru a crea o experiență completă celor care le trec pragul.

Crama de Piatră nu face excepție, iar de câțiva ani încoace își diversifică serviciile pentru a oferi oaspeților săi experiențe cât mai complexe.

Aflată în satul Vadu Săpat, la granița județelor Prahova și Buzău, în Podgoria Dealu Mare, Crama de Piatră te așteaptă cu 19 camere pentru cazare împărțite în 11 camere în clădirea principala și 8 camere în 4 căsuțe de lemn situate chiar în aceeași curte, o mică zonă de wellness exterior cu ciubăr și saună, un restaurant, un salon de evenimente, spațiu exterior dedicat evenimentelor în aer liber, precum și cu crama și vinurile ce îi poartă semnătura. Sala baricurilor, “piesa de rezistență” a oricărei crame, se află la subsolul clădirii principale.

Imaginează-ți numai cum este să intri în clădirea principală unde la parter găsești Restaurantul, la etaj ai camerele pentru cazare, iar printr-o ușă impunătoare din restaurant ajungi în inima sălii cu butoaie de stejar. Adică acolo unde se întâmplă magia 🍷

O cramă cu o poveste de peste 100 de ani

Crama de Piatră are o poveste ce își are originea acum mai bine de 100 de ani, aceasta fiind construită în decursul a trei ani, între 1909-1912, finalizarea ei făcându-se de către meșteri italieni ajunși în podgoria Dealu Mare, unde au făurit alte două crame.

Din perioada interbelică până în anul 1995 unitatea viticolă a fost administrată de Cramele Prahova, apoi a urmat o perioadă de 23 de ani de pauză. Din 2018 au început lucrări de reabilitare a clădirilor, au apărut primele vinuri marca Crama de Piatră. Suprafața viticolă este de aproape 10 hectare, iar anual sunt îmbuteliate aproximativ 30 000 de sticle de vin. În vreme ce beciul și hala de producție au fost reconsolidate, vechiul conac, vizibil distrus, a fost reconstruit oferind astăzi 11 camere, precum si un restaurant renumit deja în Dealu Mare. Găsești aici mai multe detalii despre povestea cramei.

David Sandu este atât proprietarul cramei, cât și creatorul de vinuri și sufletul locului. David își dedică foarte mult timp cramei, acesta locuind chiar aici la cramă și, pe lângă faptul că urmărește tot ce se întâmplă din vie și în cramă în toate anotimpurile, are planuri mari de investiții aici pe viitor și este în strânsă legătură cu alte crame și producători locali din zona. Face parte dintr-o generație de vinificatori care consideră că “împreună putem face mai multe” și promovează în același timp întreaga zonă și potențialul ei (viticol, de turism, etc).

Încă de când și-a deschis porțile Crama de Piatră a vizat să ofere experiențe: din acest motiv odată cu lansarea cramei ei aveau gata atât camerele pentru cazare (cele din clădirea principală), cât și restaurantul. Nu știu cum se face, însă înainte să apuc să degust vinurile lor auzisem un feedback foarte bun despre mâncarea servită aici, semn că partea de turism a fost luată în calcul încă de la început.

Astăzi Cramă de Piatră începe să fie cunoscută atât pentru vinuri (acestea sunt din ce în ce mai prezente la diferite degustări și festivaluri de vin în București și în țară), cât și pentru turismul viticol și experențial pe care îl abordează. Odată ajuns la cramă un turist se poate bucura de o degustare de vin tematică (poate alege din pachetele de aici), precum și de evenimente tematice (cum este cină de Valentine’s Day de exemplu, sau petrecerile organizate în vie vara/toamna sau cu ocazii speciale), sau de o experiență culinară (urmează să se lanseze experiență “Chef’s Table”). Totodată, pentru evenimente private (fie corporate, fie evenimente de familie), Cramă de Piatră pune la dispoziție un salon de evenimente potrivit pentru 150 de persoane ce poate fi amenajat în funcție de dorința clientului.

Crama se află la 90 km de București și este potrivită atât pentru vizită cu cazare scurtă, de weekend, cât și pentru o cazare de mai multe nopți, atât pentru vacanțe, cât și pentru team buildinguri. Regiunea Dealu Mare este cea mai compactă zona cu crame de la noi din țară, aici fiind deschise zeci de crame în regiunea aflată între Ploiești și Buzău. Asta înseamnă că se pot organiza excursii în zona la mai multe crame și alte obiective turistice în momentul în care se alege un sejur mai lung.

Am avut ocazia să lucrez cu David și cu Crama de Piatră în cadrul celuilalt proiect al meu, Winesday App aplicație mobilă dedicată iubitorilor de vin, gastronomie și călătorie la crame în România (aplicația poate fi descărcată gratuit de aici), cât și în cadrul mai multor evenimente de vin și gastronomie pe care le-am organizat în ultimii ani în București și în țară și totodată mă bucur că i-am vizitat și la ei acasă, la cramă.

Pot astfel confirma atât buna colaborare avută cu ei, cât și serviciile de cazare (au niște saltele extrem de confortabile), mâncarea savuroasă și cu preparate inedite pregătite pornind de la mâncarea tradițională românească (n-am mai încercat până acum nicăieri chipsuri din mămăligă), vinurile și experiența în sine de a vizita crama și de a mă bucură de o degustare de vin la care au fost aduse sticle chiar din sala baricurilor.

Crama de Piatră dorește să lucreze cu agenții de turism atât în ceea ce privește vacanțele turiștilor, cât și pe zona evenimentelor corporate și a teambuilding-urilor. Dacă reprezinți o agenție de turism poți să îl contactezi direct pe David Sandu și pe colegii săi la: cramadepiatra@yahoo.com, 0729 278 945.

Din câte știu, aceștia au deja pregătite câteva pachete de turism, iar din luna februarie lansează și un serviciu nou axat pe gastronomie și vin: Chef’s Table (voi completa articolul cu această informație de îndată ce această devine disponibilă, însă mai multe detalii voi publică în aplicația Winesday App).

Mai jos găsești câteva imagini de la vizită făcută la Cramă de Piatră în ianuarie 2026. Vizitează-i și tu!

Tags : #ConsultantaTMantreprenoriat in turismcramaCrama de Piatraspecialisti in turismunitati de cazare
Carmina Nitescu

The author Carmina Nitescu

Ofer servicii de marketing și comunicare pentru companiile de turism, sunt trainer și organizator de evenimente tematice.

Tel: 004 0745 310 811 | Email: carmina@turismmarket.com

Leave a Response