Webstock 2015: despre Social Media si Blogosfera din Romania

webstock cover

Se spunea acum ceva vreme ca daca nu esti pe Internet nu existi. Mai in gluma, mai in serios, realitatea a confirmat ca nu poti avea o afacere in secolul 21 fara sa ai si o prezenta online. Insa simpla prezenta si prezentare online a afacerii tale nu mai e de ajuns.

Nu mai e de ajuns nici macar sa fii gasit cat mai rapid si usor online. E nevoie sa fii cautat si apreciat online.

Si pentru a fi cautat si apreciat, e esential sa comunici online. E nevoie sa ceri feed-back, sa raspunzi intrebarilor si sugestiilor, sa impartasesti celorlalti din ideile si ofertele tale. Si sa intelegi ce, cum si cand isi doresc clientii tai actuali sau potentiali.

Nu mai e de ajuns sa fii online. Trebuie sa fii si in Social Media.

Si pana la urma ce anume este Social Media? Sunt probabil multe variante de a o defini, insa in esenta Social Media este o forma de interactiune sociala online. In Social Media se creeaza, impartaseste cu ceilalti si evalueaza continut (de la idei la creatii proprii, de la aplicatii la oferte de tot felul).

Oricine poate comunica si interactiona in Social Media, folosind instrumente la indemna tuturor.

Fie ca vorbim de Facebook, Twitter, Instragram, YouTube, LinkedIn sau de platformele de blogging si bloguri – cam asta inseamna Social Media.

Din punct de vedere personal esenta este interactiunea si schimbul de informatii.

Din punct de vedere al unui business, al unei afaceri online sau offline (cu prezenta online bineinteles), Social Media inseamna aceasta comunicare bidirectionala folosind servicii si platforme online precum cele mentionate mai sus, cu scopul de a castiga notorietate (awareness), de a obtine informatii despre piata si clienti, de a promova oferte si branduri si… evident, in cele din urma, cu scopul de a obtine profit.

Am facut aceasta introducere pentru a combate din start ideea ca Social Media (Facebook-ul sau blogurile) ar putea fi privite ca o pierdere de timp sau o “joaca” a generatiei tinere.

Mai devreme sau mai tarziu, ca persoana fizica, dar poate si mai important ca brand si ca afacere, daca nu comunici in Social Media, nu existi!

In TURISM, lucram cu oamenii. Clientii nostri sunt in Social Media si produsele noastre (fie ele vacante sau hoteluri ori calatorii cu avionul) se regasesc in mod evident in Social Media. Vedem peste tot poze si check-in-uri din vacante. Le apreciem si comentam.

Vacantele si calatoriile, Turismul – sunt foarte prezente in Social Media. Asa ca, brandurile din Turism nu pot lipsi de aici.

Cu toate acestea, probabil nu foarte multi dintre oamenii implicati in TURISM stiu sau stiau prea multe despre WEBSTOCK!

WEBSTOCK este, de 8 ani, cel mai important eveniment de social media din Romania.

Probabil ca destui dintre voi ati auzit de eTravel Conference – cel mai mare eveniment national de afaceri si promovare online dedicat industriei de turism din Romania (editia cu numarul IV va avea loc pe 27 octombrie 2015 la Crown Plaza in Bucuresti).

Insa impresia mea este ca mai putini stiu despre sau au urmarit Webstock in ultimii ani.

Editia din 2015 a fost cea mai mare a Webstock. La J W Marriott Grand Hotel din Bucuresti, pe 02 octombrie 2015, s-au intalnit cateva sute de oameni interesati si implicati in Social Media si blogosfera din Romania. De la bloggeri vechi si cunoscuti la bloggeri tineri, de la oameni din agentiile de publicitate, PR si social media la oameni cheie din companiile client.

Am prezentat LIVE pe pagina de Facebook a TurismMarket principalele momente ale zilei.

Si, daca va doriti, inca puteti gasi pe Facebook si Twitter relatari si comentarii despre eveniment, urmarind HasTag-ul #webstockro.

Editia de anul acesta a stat sub semnul ideii de Game Changers – cuvant sau concept greu de tradus in romana, dar usor de inteles. Acei oameni care au schimbat „jocul” prin actiunile si ideile lor.

Game Changer-i in Social Media – oameni care au inspirat si motivat sau intrigat sau captivat mase de oameni.

Acestor oameni le-a fost dedicata prima parte a Conferintei Webstock 2015.

Am sa incerc sa prezint si rezum pentru voi,  in cateva cuvinte, cele mai importante idei pe care le-am retinut de la vorbitori:

Andrei Rosu – sportiv de anduranta si „distrugator” de recorduri

Daca cumva nu ati auzit inca de Andrei Rosu, nu stiu pe ce planeta ati fost insa trebuie sa aflati despre ceea ce a reusit acest om in ultimii ani.

A reinceput sa alerge (caci adultii nu se apuca de alergat, cu totii alergam cand suntem copii) cand si-a impus sa fie un exemplu pentru copilul sau.

In 2010 si-a inceput blogul, fara sa aiba idee ce impact va avea Social Media in viata sa si nici el in Social Media romaneasca.

A alergat 7 maratoane pe 7 continente.  A alergat si a inceput sa stranga fonduri pentru Hospice Casa Sperantei, din 2010.

A facut transmisii live pe Social Media din Evenimentele in care concura si a strans donatii consistente.

A scris un eBook caritabil pentru Hospice – Alergand cu Mos Craciun

Cand alerga in Nepal, a ajuns sa cheltuie 50 $ pentru internet, ca sa faca update-uri si sa comunice pe Social Media, in vreme ce cazarea sau un dus costau doar 2-3 $.

Este unul din fondatorii si sustinatorii Transmaraton  si 1000 Km Balkan Charity Challange.

Noi oamenii, am rezistat ca specie nu fiindca am fost cei mai rapizi sau mai puternici din jurul nostru, ci fiindca ne-am ajutat si sustinut unii pe altii. Si asta se vede in cursele de alergare pentru copii: cand unul cade, ceilalti se duc sa il ajute fara sa le ceara nimeni asta.

Exista 2 zile importante in viata noastra: ziua cand ne-am nascut si ziua cand am inteles DE CE… De ce si pentru ce ne-am nascut!

Schimbarea vine cu pasi mici. Dar trebuie sa-i facem. Daca nu poti hrani 100 de oameni, hraneste macar unul…

Andreea Rossini – DIRECTOR, CONSUMER BUSINESS UNIT, VODAFONE ROMANIA

Ca sa prezici viitorul trebuie neaparat sa fii cel care il influenteaza si-l face sa se intample…

Vodafone si-a propus in 2013 sa ofere un Smartphone fiecarui roman. Si, daca in 2012 doar 25% din telefoanele de pe piata erau Smart, astazi, 63% din telefoanele de pe piata sunt SmartPhones.

In Romania s-au vandut 7 milioane de smartphone-uri in ultimii 4 ani.

Dupa ideea ca fiecare roman are nevoie de un smartphone, a aparut ideea ca fiecare roman are nevoie de retea – de internet pe mobil.

Stiti care este TOP 3 orase cu cel mai rapid broadband internet din lume:

  1. Singapore
  2. Hong Kong
  3. Ploiesti

Si asta spune multe despre Romania.

Vodafone Romania are reteaua 4G cea mai buna din Europa si pe locul 2 in Lume.

Au oferit de curand internet nelimitat si gratuit pentru toti clientii, pe durata unui week-end.

Traficul a crescut cu 224% mai mult fata de acelasi week-end de anul trecut. Insa doar cu 40% mai mult decat week-end-ul trecut din acest an.

A crescut mult consumul de video pe mobil.

Romania are acces la un internet de calitate.

Si asta ajuta in multe domenii: de la educatie la medicina.

O biblioteca precum cea antica din Alexandria poate incapea acum intr-o biblioteca de apartament, prin digitalizare.

Dragos Lumpan – fotograf

E realizatorul proiectului Ultima Transhumanta.

Fotografii si film cu si despre ciobanii care merg in transhumanta. A inceput in Romania.

A extins proiectul in Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie si Turcia.

10 familii de ciobani, 50.000 de km.

A obtinut finantare pentru proiect prin crowdfunding.

Sustinerea din blogosfera si social media l-au ajutat sa isi duca la capat proiectul.

Erwin Albu – taran urban

Este cel care a deschis in fata portii sale din Codlea o autoservire pentru oameni cinstiti.

Lasa la poarta cate ceva din legumele si produsele ce-i prisoseau si indemna oamenii sa le ia si sa lase cat considera de cuviinta.

A facut ceea ce s-ar numi sharing economy in offline – in viata de zi cu zi.

ANAF-ul a dat in cele din urma unda verde conceptului recunoscand ca e ceva inedit.

Are in plan o platforma online prin care putem imparti cu ceilalti din surplusul nostru.

Michele Grassi – GENERAL MANAGER, ENEL 

ENEL inseamna Energie, Electricitate, dar si Entuziasm si Inovatie si… Big Data.

Au 2,7 milioane de clienti in Romania. Cum folosim informatiile despre atatia clienti?

Cauta sa ofere Energie dar si Solutii. Se implica in conceptul de Internet of Things.

Introduc Smart Meters si dezvolta Smart City. Fac Cercetare si Inovatie pentru client.

Lumea are inca nevoie de Energie. Pe harta lumii, noaptea, Europa, America de Nord si Asia apar foarte luminate – insa Australia, Africa si America de Sud in centrul sau sunt inca prea putin luminate.

Cornel Ilie – artist, VUNK

Au cautat sa fie ei insisi si sa comunice cu oamenii. Au creat comunitati si au transmis mesaje.

Piesa ‘’Pleaca’’ a fost nr 1 si a adus un trend prin care artistii romani mari canta tot mai des piese in limba romana.

Timp de 4 ani, Cornel Ilie a fost el insusi managerul trupei  – discutand cu clientii sub un nume fals – sub o identitate falsa.

Vunk a adus inovatie si tehnologie in show-uri si concerte.

Vunk spune povesti si a lansat un clip viu care isi cauta jumatatea…

Florin Georgescu – ciclist nevazator

Florin e nevăzător de la 14 ani și a mers pana la Londra pe bicicletă in Tandem alaturi de un prieten.

In 2010 – cu ajutorul asociației “bate șaua” – a făcut un tur de țară pe o bicicletă tandem, alaturi de un bun prieten.

Detine un record de viteza la sol pt nevăzătorii din Romania – a prins 180 km la ora in mașină.
Recordul mondial de viteza la sol pt nevăzători e detinut de un turc – aprox 320 km la ora.  Florin viseaza sa-l depășească intr-o zi.

“Dărâma ziduri pentru a construi punți.”

Ce face tehnologia pentru un om cu Dizabilități?!

Florin folosește iPhone bazandu-se pe comenzi vocale.

Exista aplicații pentru nevăzători.

Florin face proiecte pentru cei cu anumite dizabilități.

Alaturi de Fundația Vodafone vor pune beacons pe autobuze pentru a anunța (print-o aplicație speciala) nevăzătorii când vine si ce autobuz vine in stație.

Cabral Ibaka – blogger si realizator TV

Il durea rau măseaua – dar a venit.

Ce parere aveti despre Egoism? Ești egoist?! Nu exista altruism. Trebuie sa fii egoist ca sa faci ceva. La inceput, pentru tine.

E greu să schimbi. Și mai greu e să schimbi ceva in bine!

O masă de oameni compactă e “mișcată” de “un individ”.

Gamechangers sunt cei care fac ceva si schimba lumea.

Dar, nu putem toți fi MarkZuckerbergi – nu putem toți schimba lumea!

Putem însă schimba ceva la noi. La noi insine! Pot schimba ceva la ai mei. Putem schimba ceva la ai noștri.

Nu trebuie doar sa ne intrebam: Ce schimbam?! Cum schimbam?!

Ci trebuie sa ne decidem concret Ce facem?! Si Când începem?!

Trebuie să facem! Nu doar să mimăm ca facem.

Schimbam daca vrem – ce vrem – cum vrem. Nu neapărat in funcție de câți bani avem. Ci in functie de visele, valorile si principiile in care credem.

Poți face un bine “mic” – care să fie mare în universul cuiva.

E important să nu generalizăm. Să alegem în ce ne implicăm!

Exemplu de idee si aplicatie nouă: AmODambla

Aplicatia care vrea sa ajute oamenii sa isi indeplineasca damblalele…

Apoi, dupa pranz la Webstock 2015 s-au desfasurat cate 3 seminarii in paralel. Puteti consulta Programul detaliat aici.

Eu am ales sa particip la seminarul de Social Media Strategy

Moderat de Alin Zainescu – CO-FOUNDER, LOVELTY.

In acest seminar au avut prezentari:

MUGUR PATRASCU – OWNER, ILEO

BOGDAN GEORGESCU – CHANNEL ACCOUNT MANAGER, INTEL

LAURENTIU DUMITRESCU – MANAGING PARTNER, DIGITAL STAR

In general am vorbit despre Social Media Succes Equation si despre continutul video.

Idei principale cu care am ramas:

  • Niciun an nu e la fel. Apar mereu idei, concepte, instrumente si aplicatii noi. Insa regulile si abordarile vechi raman de baza.
  • Continutul este esential si trebuie sa fie cu adevarat de calitate pentru a putea crea engagement in Social Media.

Continutul video este din ce in ce mai important si de efect. Video-ul va domina strategiile de comunicare ale brandurilor in viitor.

Digitalul si Social Media a schimbat regulile reclamelor video. Daca pe TV erau in mod normal clipuri de pana la 30 de secunde, acum clipurile pot fi de cateva minute. Sau de multe minute. Sau de numai 5 secunde – limita in care nu ai voie sa dai skip la o reclama pe YouTube (vezi aici un exemplu amuzant).

Pe Facebook clipurile video se pornesc automat si fara sunet. Situatie folosita cu umor intr-o reclama Hotels.com.

In viitorul apropiat vom putea folosi formate noi de video in Social Media: vezi GIF-urile animate.
Facebook va permite scurte clipuri video in locul pozei de profil.

Pentru ultima parte a Webstock 2015 am ales sa particip la sectiunea de Video Blogging:

Moderat de ANNE-MARIE CHELARIU – VIDEOBLOGGER, la care au mai participat MIHAI TARANU – VIDEOBLOGGER si CIPRIAN CATUNESCU – VIDEOBLOGGER

Mihai Taranu e cunoscut ca ZMENTA, de pe ZMENTA.ro iar Ciprian Catunescu este cunoscut mai ales ca Unguru’ Bulan.

Daca pe Unguru’ Bulan il mai urmarisem la Radio sau online si in serialul de animatie „Luzarii de pe Electrolizei”, pe Zmenta nu il urmarisem deloc, publicul sau tinta fiind indeosebi format din adolescenti. Insa din foarte multi adolescenti.

In sala s-au discutat chestiuni tehnice dar si tips & tricks si experiente personale legate de videoblogging.

Ei bine, la finalul Webstock 2015, a avut loc GALA PREMIILOR WEBSTOCKWebstock Awards  – premiile care ofera recunoastere celor mai creative si inedite proiecte si campanii din online (inclusiv social media si mobile), realizate in Romania, in ultimul an.

S-au facut nominalizari in mai multe categorii:

Un juriu format din peste 20 de personalitati implicate in online si Social Media au decis castigatorii fiecarei sectiuni (cu exceptia Personalitatii Online a Anului  – unde au contat doar voturile exprimate online).

Aici puteti gasi toate nominalizarile si toti castigatorii. Tin insa sa mentionez castigatorii din TURISM:

Cea mai nouă și așteptată categorie la Webstock Awards a fost:

=> Personalitatea Anului în Online (în Romania) – Intel Online Personality of the Year

In primul rand trebuie mentionati si apreciati toti cei 30 de nominalizați – cei mai buni 30 din Ro:

Lista completa o gasiti aici. Printre cei 30, doi colegi din Turism: Razvan Pascu si Brad Florescu.

Câștigătorul de anul acesta (votat de public, nu de juriu), a fost video blogger-ul Mihai Țăranu –Zmenta

Zmenta are o comunitate uriasa, formata din 543.500 subscriberi pe YouTube si 882.500 fani pe Facebook.
Asadar nu-i de mirare ca noua generatie de bloggeri si vloggeri a trecut deja la etapa castigarii de Premii!

Si, la final, o idee: probabil ca nici voi, in marea voastra majoritate, nu sunteti in publicul tinta al lui Mihai Taranu si deci nu urmariti vlogg-urile sale.

Insa mai devreme sau mai tarziu, fanii si urmaritorii sai fideli, adolescentii de astazi, vor cumpara produsele si brandurile voastre. Si in cativa ani, 5 sau 10 sau 15, puterea si importanta unui brand va fi decisa de alegerile si deciziile de cumparare ale adolescentilor de azi.

Asadar… comunicati cu ei inca de acum. Incercati sa-i cunoasteti si sa-i intelegeti. Si daca si ei va vor cunoaste produsele sau brandurile inca din adolescenta – daca le vor aprecia inca din adolescenta, aproape sigur le vor si cumpara mai tarziu.

Cristian Francu

autor Cristian Francu

Cristian C. FRANCU - Fondator al Agentiei de Turism si Evenimente Klever Travel >> Professional Problem Solver, Travel & Events Consultant, Trainer, Project Manager, Mediator, Alchimist al Timpului tau Liber, Arhitect de Poduri intre Suflete & intre Destinatii de Vis
Tags: specialisti in turismturismturism marketWebstockwebstock awards

Leave a Reply