Top Hotels in Bucuresti

markus-spiske-g5ZIXjzRGds-unsplash

Citeam zilele trecute cum patronatele din turism au lansat programul “Weekend in Bucuresti”, o idee care nu este tocmai rea din perspectiva faptului ca:
– un studiu efectuat de Price of Travel claseaza Bucurestiul pe locul trei între cele mai ieftine oraşe din Europa
– avem o viata de noapte destul de efervescenta in weekend, mai ales in Centrul Vechi
– si sa nu uitam “fetitele frumoase din Bucuresti” care reprezinta una din atractiile capitalei, potrivit aceluiasi patronat

Problema este alta sau ma rog aceeasi la noi, lansam programe dupa modelul ingrasarii porcului in Ajun. Bine ar fi fost daca acest program s-ar fi lansat mai din timp deoarece e tardiv sa mai salvam la inceputul lui Decembrie weekend-urile ramase neocupate din acest an, mai ales ca din totdeauna se stie ca in Bucuresti weekend-ul reprezinta “calcaiul lui Ahile”.
Dar poate fi inceputul mult vehiculatei idei de citybreak in Bucuresti despre care am tot auzit in ultima perioada.

Asa cum am promis si in ultimul articol pe Turism Market revin cu situatia pietei hoteliere din Bucuresti, analizand reviewurile clienţilor postate pe trei dintre cele mai apreciate portaluri de rezervari online (trivago.com, tripadvisor.com şi hotelscombined.com).

Vestea buna este ca piata turistica da un mic semnal de reviriment, astfel ca in perioada 1 ian -31 oct 2012, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, atât sosirile, cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat creşteri cu 10,3% respectiv, cu 7,6 % la nivel national, crestere care s-a resimtit oarecum si in capitala.

Si inca un detaliu de subliniat, faptul ca si tariful mediu pe piata hoteliera din capitala a cunoscut o usoara crestere, in medie cu 5% fata de anul trecut, dar se mentine mult sub nivelul din 2007-2008.

Iata asadar Topul 10 al hotelurilor din Bucureşti, pe categorii de clasificare.

TOP 10 – CATEGORIA 5 *

1. Radisson
2. Marriott
3. Hilton
4. Carol Parc
5. Continental
6. Epoque
7. Marshall Garden
8. Intercontinental
9. Howard Johnson
10. Casa Capsa

Cel mai bun hotel din Bucuresi ramane Radisson cotat cu cele mai bune referinte in majoritatea portalurilor online. Noutatea in acest top este reprezentata de Marshal Garden, deschis la inceptul anului 2012, un adevarat challenge pentru un new entry pe piata de 5 stele in conditii de criza.

Am intrebat-o pe Ana Maria Moanta, director de marketing al grupului Marshal, care este strategia de marketing a noului proiect : “Am elaborat si aplicat o serie de strategii care vizeaza o buna pozitionare pe piata, o puternica promovare si comunicare. Fiecare categorie, business sau leisure, este abordata prin canalele potrivite. De asemenea, ne-am propus obtinerea unui puternic avantaj competitiv prin angajarea si pregatirea unui personal cu aptitudini superioare, prin folosirea unor mijloace tehnice si echipamente de intretinere de calitate ridicata care sa mareasca nivelul confortului. Si toate acestea pastrand raportul optim intre pretul oferit si calitatea serviciilor”. Asadar o noua abordare pe segmentul de 5 stele, cu o mai mare flexibilitate in ce priveste politica tarifara.

TOP 10 – CATEGORIA 4 *

1. Novotel
2. K&K
3. Cristina
4. Sarroglia
5. Moxa
6. Berthelot
7. Pullman
8. Europa Royale
9. Z Hotel
10. Double Tree by Hilton

Cel mai dinamic segment ramane cel de 4 stele unde regasim hoteluri cu punctaje superioare chiar celor de 5 stele. De subliniat ca intr-un clasament general al primelor 10 hoteluri din Bucuresti regasim nu mai putin de 7 hoteluri de 4 stele. Remarcam intrarea in top a noului hotel Europa Royale apartinand grupului hotelier lituanian Europa Group Hotels (care, intre noi fie vorba, beneficiaza de o locatie de invidiat). Cele mai apreciate hoteluri raman Novotel si K&K sau Cristina.

TOP 10 – CATEGORIA 3*

1. Rembrandt
2. Tempo
3. Trianon
4. Duke
5. Suter Inn
6. Opera
7. Michelangelo
8. Ibis Gara de Nord
9. Ibis Parliament
10. Volo

Segmentul de 3 stele este cel mai vitregit din punct de vedere al noutatilor pe piata, semn ca investitorii se tem sa intre pe aceasta nisa in aceasta perioada. Asta si datorita faptului ca hotelurile de 3 stele au avut cel mai mult de suferit datorita crizei. Un hotel nou pe acest segment risca sa nu-si atinga pragul de rentabilitate (BEP) la nivelul actual al tarifului mediu. Totusi exista si hoteluri care fac fata cu brio crizei. Dintre acestea as nominaliza Rembrandt Hotel, foarte apreciat de clienti, mentinandu-se in top cu un punctaj foarte bun pe majoritatea portalurilor online, Hotel Tempo, ramane constant in top, dar si Hotel Trianon, care a ajuns pe podium fata de ultima noastra analiza, semn ca este pe drumul cel bun.

Credit foto: unsplash.com

Tags: BucurestiCasa CapsaDouble Tree by HiltonEuropa RoyaleHiltonHotel ContinentalhotelieriHoward JohnsonMarriottMoxaNovotelPullmanRadissonRembrandtspecialisti in turismtop hotelsturismturism market

2 Comentarii

  1. Pingback: Alex Hampu |

Leave a Reply